foto | Mitropolia Moldovei la discuții cu un designer. Preoții militari s-ar putea alege cu veșminte noi
Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove a anunțat că, în cadrul unei întrevederi cu creatorul de modă Daniel Racovizza, a discutat câteva aspecte a uniformelor noi pentru o anumită categorie preoți.
Astfel, în cadrul întâlnirii cu reprezentanții clerului militar, a fost abordat subiectul elaborării uniformei personalului militar clerical și au fost discutate aspecte precum culoarea uniformei, însemnele distinctive și de ierarhizare ale preoților militari.
Potrivit Mitropoliei, în Republica Moldova, primii slujitori au pășit pragul instituțiilor militare acum două decenii pentru a duce hrană duhovnicească angajaților organelor de drept. Astfel, în Ministerele de Forță ale Republicii activează cu succes Sectorul Sinodal Activitate Pastorală care se află sub conducerea lui Nicolae Roșca.
„Legătura indestructibilă dintre cruce şi spadă, respectiv dintre Biserica şi Armată, poate fi identificată în orice perioada din îndelungata istorie a poporului nostru, ca simbol al îngemănării celor sfinte cu cele lumeşti, trecătoare, constituind o garanţie a prezenţei şi continuării noastre în străvechiul spaţiu mioritic”, mai menționează reprezentanții Mitropoliei.
Spre deosebire de colegii lor din alte țări, preoții militari din Moldova nu au dispus până acum de o uniformă militară, iar în acest context, Mitropolitul Moldovei speră că în scurt timp noile veșminte vor putea fi purtate.
Foto: Mitropolia Chișinăului și a Întregii Moldove



