fbpx

foto | Istoria lor inspiră cărți și filme. Povestea femeii care și-a cunoscut iubitul la 12 ani după ce a făcut un copil cu el

O poveste publicată pe site-ul BBC este una dintre cele mai citite, iar după ce o lecturezi îți creează ideea că ar fi vorba de un scenariu de film sau de rezumatul unei cărți. Cea care ocupă rolul principal în toată istoria este o femeie pe nume Jessica Share.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Fiind într-o relație cu o lesbiană și pentru că ambele femei și-au vrut mult un copil, au încercat să facă tot posibilul pentru a duce la realizarea dorinței. Jessica Share trăia în partea centrală a SUA, unde cuplurile de lesbiene nu sunt foarte comune, așa că toate femeile în relații gay pe care le cunoștea au făcut copii în relații anterioare, fiind heterosexuale.

Prima dată, atât ea, cât și partenera sa, se gândeau să apeleze la cumnatul iubitei ei, însă au renunțat când au aflat că, potrivit legislației, custodia copilului era oferită în instanță tatălui, în caz de deces, dat fiind faptul că judecătorii din SUA considerau că, în aceste situații, fiind vorba despre un apropiat, donatorul poate fi considerat părinte.

În urma unor căutări amănunțite, femeile au ajuns la planul B – o bancă de spermă. Din fericire, cele două au găsit un loc unde actele pe care le semnează donatorul îl împiedică pe acesta să ceară custodia copilului.

Jessica a ales ca donatorul să-i semene soției sale. Astfel, el era de înălțime și greutate medie, avea părul brunet și ondulat, studiase literatura și era fan al sportului, însă aceasta nu a obținut și o fotografie cu el. În 2005, după șapte luni de încercare, ea a rămas însărcinată cu Alice.

Foto: bbc.com

Acum, femeiea povestește că prima lor reacție a fost: „Este perfectă”, de aceea, împreună cu soția ei, au decis ca pentru următorul copil să apeleze la același donator. Sora lui Alice a venit pe lume când aceasta avea 18 luni, soția lui Jessica fiind de această dată cea care a rămas însărcinată.

Cele două fete ale lor semănau izbitor de mult: ambele erau foarte înalte, aveau buze subțiri, ochi care arătau ca smaraldul sub apă și vocabularul foarte bogat. Cu toate acestea, căsnicia fericită nu a durat prea mult, mai exact – până când fetele au ajuns la 1 și respectiv la 3 ani. Atunci, soția lui Jessica a hotărât să divorțeze, dar fără ca să îi dezvăluie motivul.

Până când Alice a împlinit 10 ani, femeile au împărțit custodia fetițelor. Mai apoi, însă, Jessica a trecut printr-un alt moment șocant: fosta ei soție a blocat numărul de mobil al lui Alice și a întrerupt orice contact cu fosta familie.

Când Alice a împlinit 11 ani, lucrurile au luat o altă întorsătură. Fiind curioasă să își cunoască tatăl biologic, copila a cerut un kit ADN de Crăciun. După opt săptămâni au aflat numele: Aaron Long. Iar fetița are și un frate, pe Bryce Gallo.

Astfel, după o perioadă mai lungă, Jessica l-a găsit pe Aaron pe site-urile de socializare. Acesta locuia în Seattle, era scriitor și muzician. Așa că i-a scris prin intermediul site-ului de testare a ADN-ului, unde a primit un răspuns aproape imediat. S-au împrietenit pe internet, iar Aaron i-a trimis femeii o istorie personală de 50 de pagini. Așa au aflat că au locuit ani de zile în același oraș.

Mai apoi, Jessica a luat și contactul fiului Bryce, care i-a dezvăluit că în total a descoperit încă cinci copii de-ai lui Aaron, pe lângă fiicele ei. După câteva luni, Jessica a plecat spre Seattle împreună cu fiica ei. Acolo urma să-i cunoscă pe Aaron și Bryce, dar și pe Madi, o altă soră vitregă venită pe lume cu ajutorul lui Aaron.

Jessica era deja într-o relație cu un bărbat, însă, imediat ce acesta a murit, ea s-a mutat în Seattle, alături de tatăl biologic al copiilor ei, care părea atras de ea atunci când s-au văzut prima dată. La prima întâlnire, simțea că îl cunoaște de-o viață. În vara lui 2017, locuiau deja împreună, iar Madi li s-a alăturat în scurt timp.

„Cine știe cât de mulți copii biologici are Aaron – el estimează că ar fi în jur de 67”, spune Jessica, încheind povestea, dar nu înainte să mărturisească că tatăl biologic al lui Alice a învățat-o ce înseamnă o familie cu adevărat, scrie digi24.ro.

Articole asemănătoare

Back to top button