fbpx

foto | Într-un spital din Moldova a fost activat Departamentul COVID-19. Pacienții sunt internați în funcţie de bolile pe care le au

Primăria municipiului Chișinău informează că, începând de astăzi, este activat Departamentul COVID-19, din cadrul SCM „Sfânta Treime”, cu o capacitate de 200 de locuri. Aceasta este prima instituție spitalicească din municipiu, dar şi din Republica Moldova, unde bolnavii cu coronavirus vor fi internaţi în cele șapte secţii de profil, în funcţie de comorbidităţi. Tot aici va activa o secţie de reanimare și terapie intensivă, cu 16 paturi.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Municipalitatea a amenajat secţiile specializate pentru bolnavii de coronavirus şi intrarea de pe str. Alecu Russo, sectorul Râşcani. Entitatea fost dotată cu toate cele necesare, spațiile respective fiind renovate recent. Unitatea dispune și de sistem de oxigenare, care este vital pentru acest tip de bolnavi.

„Totodată, spitalul rămâne unul cu profil multiplu, fiind prevăzut să acorde asistenţă medicală de urgenţă şi chirurgicală pentru toţi locuitorii orașului Chişinău şi ai suburbiilor”, a precizat primarul capitalei, Ion Ceban.

Menționăm că IMSP SCM „Sfânta Treime” este divizata în două unități separate – cea cu profil COVID-19 şi cea existentă, cu profil general. Astfel, au fost luate măsuri pentru evitarea contactului pacienţilor, dar şi a lucrătorilor medicali din cele două blocuri.

Articole asemănătoare

Back to top button