fbpx

foto | Incendiu la Biserica „Acoperemântul Maicii Domnului” din satul Grinăuți-Moldova. Acoperișul lăcașului sfânt a ars aproape în totalitate

În după amiaza zilei de ieri, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost solicitați pentru lichidarea unui incendiu izbucnit la biserica „Acoperemântul Maicii Domnului” din satul Grinăuți-Moldova, raionul Ocnița.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Apelul la Serviciul 112 a fost înregistrat la ora 15:48. Potrivit informațiilor IGSU, focul a cuprins acoperișul bisericii, bunurile materiale din interior, iar unele încăperi au fost inundate cu fum. La fața locului au fost îndreptate cinci autospeciale de intervenție.

Salvatorii au reușit să localizeze arderea în cel mai scurt timp, astfel evitând răspândirea focului și afectarea construcției. Datorită intervenției prompte a pompierilor au fost salvate mai multe bunuri materiale, icoane și alte obiecte de cult. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit, însă flăcările au distrus 80% din acoperișul lăcașului sfânt. Circumstanțele și cauza producerii incendiului urmează a fi stabilite ulterior.

Articole asemănătoare

Back to top button