fbpx

foto | Igor Dodon, în vizită la Munchen. Cu cine s-a întâlnit și ce probleme a discutat președintele în Germania?

Președintele țării, Igor Dodon, participă la Conferința Internațională de Securitate de la München. În cadrul evenimentului acesta s-a întâlnit cu mai mulți oficiali din Rusia și UE și a discutat cu ei despre relațiile de cooperare, parteneriatele strategice și campania electorală din Republica Moldova.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Johannes Hahn, comisarul european pentru politica vecinătății și negocieri de extindere, a discutat cu Igor Dodon despre extinderea relațiilor de colaborare în domeniile de interes comun, precum și a stabilirii unui dialog eficient a Republicii Moldova cu partenerii din UE, dar și despre alegerile din 24 februarie.

La întrevederea cu Serghei Lavrov s-a vorbit despre relațiile bilaterale. În același timp, Dodon a menționat că declarațiile Guvernului și cele ale Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene al RM trebuie examinate prin prisma campaniei electorale și că după aceasta, situația se va schimba în bine.

Discuția cu Aleksandar Vucic, președintele Republicii Serbia, a fost despre potențialul colaborării economice între cele două state, iar președinții au făcut schimb de invitații de vizită.

Igor Dodon și europarlamentarul german Elmar Brock au făcut un schimb de opinii privind relațiile dintre Moldova și UE, dar și privind situația politică internă și externă din țara noastră. Președintele a menționat în cadrul discuției că realizarea Acordului de Asociere RM – UE este o oportunitate pentru promovarea internă a reformelor necesare.

Președintele Consiliului de administrație al „Sberbank”, Gherman Gref, a discutat cu Dodon despre tendinţele majore în economia mondială.

Conferința Internațională de Securitate se desfășoară în perioada 15-17 februarie la Munchen.

Articole asemănătoare

Back to top button