fbpx

foto | Fac lumea mai bună prin exemplul propriu. Gala Tinerilor Super Eroi a premiat câştigătorii celor 21 de categorii

Cei mai buni dintre cei mai buni au fost premiați la Gala Tinerilor Super Eroi, care în acest an s-a desfășurat în incinta Teatrului Național Mihai Eminescu din capitală.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Proiectul social se află deja la cea de-a treia ediție, având la bază conceptul „Tineri care inspiră”. Premiile au fost acordate tinerilor care s-au manifestat în cadrul a 21 de domenii, de la dans și actorie, până la medicină și inginerie.

„Noi încercăm să creăm niște exemple demne de urmat pentru alții ca noi, dar care stau la dubii: se merită de rămas acasă sau nu. Noi dorim să găsim tineri pe care să-i evidențiem în cadrul galei, pentru a le arăta și altora că există alternativă”, a declarat organizatorul evenimentului, Artiom Ursoi.

Pentru titlul de super eroi au candidat cetățeni ai Republicii Moldova, care locuiesc și își desfășoară activitatea aici, care s-au remarcat anume în acest an și care au reușit să inspire. La costum și în rochii lungi, tinerii nominalizați în cadrul concursului au făcut forfotă mare în sala teatrului, căci fiecare ardea de nerăbdare să vadă rezultatele.

Gala a debutat pe strunele și percuțiile celor de la „Chișinău Youth Orchestra”, drijați de Andriano Marian, iar mai apoi cu acordarea premiului la categoria „Actorie”. Trofeul a fost înmânat de Petru Hadârcă, directorul Teatrului Național Mihai Eminescu, tânărului Nicov Eugen.

La categoria „Promovarea modului sănătos de viață, anul acesta s-a remarcat Ina Cîșlaru, căreia i-a revenit trofeul. Pentru decernarea distincției în domeniul „Muzică” a fost invitat compozitorul Eugen Doga, care i-a oferit premiul dirijorului Andriano Marian.

Super erou în „Dans” a fost ales Trofimov Mihai, care ne-a dezvăluit secretul victoriei lui: „Mișcarea este viață”. La categoria „Ambasadorul tinerilor în străinătate”, premiul a fost acordat de către Ambasadorul României la Chișinău, Daniel Ioniță, care înainte de înmânarea trofeului a spus că „noi suntem ceea ce facem, faptele noastre ne definesc”. Astfel, câștigătorul a fost ales Veceaslav Șaramet, care consideră că „fiecare dintre noi are un erou în suflet”.

La capitolul „Educație”, premiantă a fost Natalia Țurcanu, iar la „Design vestimentar” – Violeta Basoc. În domeniul Producției video s-a remarcat cel mai mult Ștefan Nahaba, în Jurnalism – Gheorghe Gonța, iar Radu Țăruș în ceea ce ține Startup-uri.

Înmânarea trofeelor a continuat cu domeniile „Administrație publică” și „Antreprenoriat”, ale căror super eroi au fost Ion Veste și, respectiv, Vasile Uricu. Premiul în „Medicină” l-a primit Andrei Grib, în „Inginerie” – Adrian Vlas, în „Sport” – Nadejda Canțîr, iar în „Arte plastice” – Pavel Obreja. La categoria „Implicare civică și voluntariat”, victoria a obținut-o Esperanța Bouroș, la „Literatură” – Vitalie Cipileaga și la „Fotografie” – Vlad Andreev.

Cred că am reușit în anii precedenți să arăt societății mai multe calități ale mele personale și anumite succese în domeniul fotografiei. Pe cei care vor veni în ediția a patra îi sfătuiesc să fie cât mai pozitivi și pe parcursul anilor de activitate să înregistreze cât mai multe succese. A fost un drum foarte greu pentru a deveni un fotograf bun, un profesionist. Schimbarea este în noi!”, a zis Vlad Andreev.

Ultimii super eroi premiați au fost „Cei din Internet” și „Dezvoltarea sectorului Beauty”, Dragoș Munteanu și, respectiv, Elena Cîrpa.

„Un eveniment la care am muncit cu foarte mult spor și foarte multă dragoste ca să identificăm, să-i premiem, să-i încurajăm în continuare să facă lucruri mărețe și să le creăm toate condițiile pentru ca ei să contribuie la dezvoltarea acestei țări. Cei 21 de tineri care au primit titlul de Super Erou sunt tineri care s-au dedicat întru totul profesiei lor, au rezultate remarcabile și au devenit exemple pentru alți tineri de a face ceva acasă”, a punctat Sergiu Bulat, oraganizatorul evenimentului.

Gala Tinerilor Super Eroi a fost inițiată și organizată de Centrul Național AntiDrog, în parteneriat cu Centrul Național al tineretului iYoung.

Foto: Supereroii Moldovei Superheroes of Moldova

Articole asemănătoare

Back to top button