foto | Detalii despre cutiile pline cu euro, găsite de vameși la postul Leușeni. Șoferul care le transporta a fost reținut

În dimineața zilei de sâmbătă, 18 aprilie, la postul vamal Leușeni a fost demascată o schemă de contrabandă cu valută străină (euro). Serviciul Vamal și Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale (PCCOCS) continuă investigațiile pentru a descoperi toate circumstanțele.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Banii au fost depistați de vameși la intrare în țară, în habitaclul unui autocamion de model Mercedes Actros, înmatriculat în Republica Moldova, care se deplasa fără încărcătură. În cadrul controlului de specialitate, funcționarii vamali au remarcat prezența mai multor pachete suspecte în cabina camionului, motiv pentru care a fost dispusă verificarea acestora.

Ca urmare a numărării bancnotelor, s-a stabilit că suma de bani ascunsă în pachete se ridică la 1.570.660 de euro. Banii au fost împachetați și sigilați, iar actualmente sunt păstrați în camera corpurilor delicte a Serviciului Vamal. Concomitent, autocamionul, care aparține unei companii autohtone de transport internațional de mărfuri, a fost indisponibilizat pe teritoriul postului vamal Leușeni.

Pe acest caz a fost inițiat un dosar penal pentru tentativa de contrabandă a bunurilor, valoarea cărora depășește 200 de salarii medii lunare pe economie prognozate. În cadrul urmăririi penale, organele de anchetă urmează să stabilească proveniența banilor, statele care au fost tranzitate, persoanele implicate în schema infracțională, destinatarii acestor bunuri, precum și alte circumstanțe relevante cazului. Totodată, vor fi analizate mai multe versiuni, inclusiv și cele vehiculate în sursele mass-media.

Conform sancțiunii articolului pe care a fost pornit dosarul penal, persoanele vinovate riscă pedeapsă cu închisoare de la trei la 10 ani.

Ieri, procurorii au solicitat arestarea preventivă a șoferului autocamionului, un moldovean în vârstă de 36 de ani, care fusese reținut imediat după depistarea infracțiunii. Prin încheierea judecătorului de instrucție de la Judecătoria Chișinău – sediul Ciocana, ieri a fost emis mandat de arest la domiciliu pentru 30 de zile. Procurorii vor contesta Hotărârea instanței la Curtea de Apel Chișinău.

Menționăm că aceasta este una dintre cele mai mari capturi de bani la frontieră, înregistrată în ultimii ani. Cu alte detalii, Serviciul Vamal va reveni.

Daniela Danilova

Recent Posts

Reguli noi pentru parcări și mașini abandonate. Ce a votat Parlamentul în prima lectură

Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…

12 ore ago

Strada Industrială din Chișinău intră în reparație, anunță Ion Ceban

Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…

13 ore ago

Energia electrică s-ar putea scumpi cu până la 15% în R. Moldova. Ce spune directorul ANRE

Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…

13 ore ago

Noul premier al României vine marți la Chișinău, în prima sa vizită externă. Cu cine se va întâlni

Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…

14 ore ago

Atac grav într-o școală din România. Un elev ar fi fost înjunghiat de un coleg. Martor: „A început să dea cu maceta”

Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…

15 ore ago

Forța Fermierilor amenință cu noi proteste dacă autoritățile nu intervin până la 30 octombrie. Ce solicită asociațiile

Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…

15 ore ago