Foto: The Siberian Times
Bebelușul de 10 luni din Rusia, găsit în viață ieri, sub dărâmăturile blocului care a explodat în orașul Magnitogorsk, se zbate între viață și moarte. Micuțul a fost descoperit după 36 de ore de căutări, în care a stat sub rămășițe, la temperaturi care au ajuns și la -23 de grade Celsius.
Salvatorii cred că este o adevărată minune de Revelion, explicând că bebelușul a rămas în viață datorită faptului că era bine îmbrăcat și înfășurat în pătuțul său. Ulterior, acesta a fost transportat la Moscova cu un avion organizat de Herman Gref, politician şi director General la Banca Sberbank, unde medicii au reuşit să-l stabilizeze.
Totuși, starea copilului este una gravă pentru că acesta a suferit degerături, fracturi ale membrelor și răni pe cap și torace.
În total, 1400 de salvatori au fost mobilizati la Magnitogorsk, unde duc o cursă contra cronometru pentru găsirea supravieţuitorilor, dar speranţele sunt tot mai firave, mai ales că temperatura în acest oraş industrial din Urali este de -17 grade Celsius ziua, iar noaptea coboară chiar şi la -25 de grade.
Până acum au fost descoperite corpurile neînsufleţite a 21 de persoane, printre care și doi copii, alte 20 de persoane sunt date dispărute. 48 de apartamente, în care locuiau circa 100 de persoane au fost distruse. Blocul a fost construit în 1973.
Purtătoarea de cuvânt a Comitetului de Anchetă al Federației Ruse, Svetlana Petrenko, a declarat că la fața locului nu ar fi fost depistate careva urme de explozibil, respectiv, anchetatorii se bazează pe ideea că explozia s-ar fi produs din cauza unei scurgeri de gaze.
Ofițerii Inspectoratului Național de Investigații (INI), în comun cu Serviciul de Informații și Securitate (SIS)…
Poliția din Hîncești investighează circumstanțele producerii unui accident rutier grav, care a avut loc aseară…
Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…
update 24 octombrie, 12:00 | În urma examinării aparatului de zbor depistat în extravilanul satului…
update 24 octombrie, 12:30 | Poliția Capitalei anunță despre identificarea și localizarea șoferului care ar…