Toate știrile

foto | Bursă de merit pe numele său și vin în ediție limitată. Cum este omagiată amintirea lui Viorel Mardare

Chateau Purcari, una dintre cele mai mari vinării din țară a lansat o ediție limitată de vin, dar și o bursă de merit în memoria regizorului Viorel Mardare, care pe 7 octombrie ar fi împlinit vârsta de 40 de ani.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Bursa va fi oferită lunar unui student talentat al Academiei de Muzică, Teatru și Arte Plastice, care urmează să devină regizor. Ediția limitată de vin cu denumirea „Viorel” nu va fi comercializat, ci a fost distribuit prietenilor și susținătorilor.

Pe eticheta sticlei de vin-omagiu „Viorel”, a fost plasată o imagine publicată anterior de regizor, ce a ajuns să fie cunoscută drept „inima lui Viorel”, alături de una dintre reflecțiile sale scrise după ampla campanie de caritate lansată pentru colectarea banilor necesari tratamentului anticancer: „Eu nu credeam că există atâta dragoste în jur”, precum și semnătura regretatului regizor.

„Dragă Viorel, Te-ai născut toamna, anotimpul împlinirii. În acest 7 octombrie ți-ai fi plimbat adidașii colorați prin frunzele ruginite de pe dealurile moldave, atât de dragi inimii tale… Atât de dragi inimilor noastre… Ai fi oprit la vreo casă cu obloane sinilii, ai fi încurajat stăpânul să păstreze olanele făcute încă de nemți, ai fi lăudat tulburelul gospodarului și ai fi promis că vii la filmări când se așează drojdia. Uite că vinul s-a limpezit. Gustul lui ușor amărui este atenuat de dragostea celor care te iubesc, Maestre! Ne-ai însuflețit cu creații originale, izvorâte din adâncurile sufletului tău. Infiltrate adânc în sufletele noastre… Campionii nu sunt uitați niciodată”, este notat pe cartea poștală ce însoțește sticla de vin omagială.

Regizorul Viorel Mardare s-a născut 7 octombrie 1981 și a decedat la 9 martie 2019, răpus de o boală incurabilă. A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova și Regie Film la Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice. A promovat Republica Moldova și locuitorii ei printr-o serie de spoturi sociale și publicitare, îndrăgite de publicul larg și apreciate acasă și în străinătate. A fost autorul mai multor editoriale și cronici de presă, al unor pamflete prin care a ridiculizat promovarea unor pseudovalori.

Citește și: #EroulMoldovei. Post-mortem pentru Viorel Mardare – regizorul care nu a reușit să-și regizeze viața până la capăt

Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.
Victoria Bucur

Recent Posts

Accident mortal la Orhei: un pasager a murit pe loc, trei persoane au fost rănite

Un bărbat de 32 de ani a murit, iar alte trei persoane au fost rănite…

o zi ago

Prima reacție a lui Igor Grosu după demisia lui Alexandru Munteanu: „Vom asculta mai multe opinii”

Președintele Parlamentului și liderul PAS, Igor Grosu, a venit cu o reacție după anunțul privind…

o zi ago

Mai mulți absolvenți cu media 10 la BAC 2026: numărul a crescut considerabil după contestații

Numărul absolvenților care au încheiat examenul național de bacalaureat cu media generală 10 a crescut…

o zi ago

video | Sandu, după demisia lui Munteanu: „Am așteptat mai multă implicare. Singura pretenție a ținut de relația cu ministrul Educației”

Președinta Maia Sandu a ieșit cu explicații după demisia prim-ministrului Alexandru Munteanu, respingând speculațiile privind…

o zi ago

Ion Ceban o dă în judecată pe Irina Gutnic. Fosta viceprimară: „Am răbdare și am probe”

Primarul municipiului Chișinău, Ion Ceban, a anunțat că a depus o acțiune în instanță împotriva…

o zi ago

video | Un bărbat, păcălit să dea zeci de mii de lei unor falși angajați ai BNM. Suspectul, prins în flagrant

Un bărbat de 59 de ani din Ialoveni a fost reținut în flagrant de polițiștii…

o zi ago