Foto: ifpress.com
O nouă relație de dragoste s-ar fi înfiripat la Hollywood. Cuplul Brad Pitt şi Charlize Theron este cel despre care vorbește presa tabloidă internațională. Actorii au fost văzuți de curând împreună la un eveniment monden din lumea filmului.
Aceștia ar fi făcut cunoștintă chiar prin intermediul lui Sean Penn, fostul logodnic al actriţei originare din Africa de Sud.
După despărțirea de Angelina Jolie din 2016, care a uimit mai mulți fani ai cuplului, Brad nu a mai avut o relație serioasă, iar cea cu Charlize ar putea fi prima de acest gen, susține presa străină, care menționează că actrița încă nu i-a cunoscut pe cei şase copii ai lui Pitt.
Charlize Theron, în vârstă de 43 de ani, are doi copii adoptaţi, iar în trecut a fost împreună cu vedete precum Keanu Reaves şi Ryan Reynolds. Brad, la rândul lui, a mai avut relații de dragoste, cum ar fi cu Jennifer Aniston sau Gwyneth Paltrow.
De menționat că nu este prima dată când se vorbește de faptul că Charlize și Brad s-ar întâlni în secret. Aceste zvonuri au circulat și anul trecut în presa tabloidă, dar ele au fost dezmințite.
Lovitură dură pentru clubul de fotbal Zimbru Chișinău. Tribunalul de Arbitraj Sportiv de la Lausanne…
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a „condamnat ferm” vineri seara încălcarea spațiului aerian al R. Moldova…
update 16:30 | Poliția a fost sesizată de un localnic din satul Chiștelnița, raionul Telenești,…
Poliția Capitalei documentează circumstanțele unui accident rutier produs joi seara pe bd. Dacia din Chișinău,…
Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…
Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…