fbpx

Fostul președinte al Academiei de Științe și soția acestuia vor fi judecați. Ce pedeapsă riscă pentru excesul de putere?

Cauza penală în privința ex-președintelui Academiei de Științe din Moldova și soției acestuia, fost rector al Universității Academiei de Științe, a fost trimisă instanței de judecată. Cei doi sunt învinuiți de excesul de putere și depășirea atribuțiilor de serviciu, săvârșite între 1 ianuarie 2011 și 30 iunie 2016.
Urmărirea penală a fost demarată după ce un angajat al Academiei de Științe a sesizat oamenii legii. Ulterior, aceștia au efectuat o inspecție financiară, care au demonstrat cele spuse. Astfel, conform materialelor cauzei, soții învinuiți, deținând funcții de conducere în cadrul Academiei de Științe și respectiv Universității acesteia, având atribuții de gestionare a finanțelor și contabilității, au comis un șir de încălcări, care au prejudiciat bugetul de stat cu suma de 929.536,67 lei.
Acționând în comun, învinuiții, în calitate de conducători ai instituțiilor, și-au atribuit în mod ilicit, salarii mai mari pentru activitățile de administrare și cercetare desfășurate, decât zilele efectiv lucrate, precum și prime și sporuri nejustificate, aflându-se frecvent în deplasări de serviciu peste hotarele țării și concedii de recuperare, fapt neindicat în tabelele de pontaj.
Pe durata anchetei, în privința învinuiților a fost dispusă măsura preventivă de obligare de a nu părăsi ţara, la moment nefiindu-le aplicată vreo măsură preventivă. Pe casa de locuit a acestora, procurorul a aplicat sechestru, fiind înaintată și o acțiune civilă în vederea reparării prejudiciului cauzat.
De menționat că învinuiții, fiind cercetați penal, și-au depus demisiile din funcțiile deținute. Dacă instanța îi va găsi vinovați, aceștia riscă o amendă în mărime de la 650 la 1150 unități convenționale sau închisoare de până la 3 ani, în ambele cazuri cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcţii pe un termen de la 2 la 5 ani.
Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Articole asemănătoare

Back to top button