Toate știrile

update | Fermierii, nemulțumiți de reforma agenției pentru dezvoltare agricolă. Amenință cu proteste de amploare

Fermierii moldoveni se declară revoltați de decizia Guvernului de a lichida Agenția de Dezvoltare și Modernizare a Agriculturii (ADMA), în baza unui proiect de lege adoptat recent în prima lectură. Potrivit Asociației Forța Fermierilor, transformarea ADMA într-o instituție comercială de micro-finanțare echivalează cu „o lovitură directă” asupra agricultorilor mici și mijlocii, care depind de programele accesibile oferite de această agenție. În acest context, Asociația Forța Fermierilor amenință cu proteste de amploare în întreaga țară.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Guvernul susține că reorganizarea ADMA are drept scop alinierea la legislația europeană, însă reprezentanții sectorului agricol acuză autoritățile că folosesc acest pretext pentru a demantela sistematic infrastructura publică de sprijin agricol. Ei atrag atenția că în Uniunea Europeană există agenții similare care funcționează cu succes, precum AFIR din România.

„ADMA este singura instituție publică care le oferă fermierilor acces la finanțare cu TVA 0%, fără gaj suplimentar și cu costuri minime. Dacă această agenție va fi lichidată, micii antreprenori agricoli vor fi condamnați la dispariție”, a declarat liderul Asociației Forța Fermierilor.

Nemulțumirea agricultorilor este alimentată și de datele statistice recente, care arată un declin continuu al sectorului agroindustrial și o balanță comercială negativă pentru produsele agricole în primul trimestru al anului 2025.

Proiectul de lege urmează să fie analizat în continuare de comisia parlamentară de profil. În cazul în care dispozițiile privind lichidarea ADMA vor fi menținute, fermierii avertizează că vor declanșa proteste masive la nivel național.

Pe lângă ADMA, proiectul de reformă vizează și alte instituții economice cheie, precum Organizația pentru Dezvoltarea Antreprenoriatului (ODA), Agenția de Investiții și Oficiul Național al Viei și Vinului.

Guvernul a venit cu o reacție la declarațiile fermierilor, acuzându-i de fals.

„Este un fals. Proiectul de lege aflat în discuție nu prevede în niciun caz lichidarea Agenției de Dezvoltare și Modernizare a Agriculturii (ADMA sau a altor instituții similare. Dimpotrivă, proiectul conține o prevedere expresă care clarifică și explică subordonarea instituțiilor în raport cu ministerele de resort.

Instituțiile nu sunt lichidate, ceea ce facem acum este că le eficientizăm și ne asigurăm că sunt aliniate la prioritățile executivului”, a declarat purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă.

Redacția

Recent Posts

foto | Un bărbat a murit, iar soția sa a fost rănită grav în urma unui accident la Rîșcani

Poliția din Rîșcani a fost sesizată duminică dimineață, în jurul orei 7:00, despre producerea unui…

2 ore ago

O dronă a explodat la Anenii Noi. Detalii de la poliție

În contextul atacurilor masive ale Rusiei asupra Ucrainei, sistemul național integrat de monitorizare anunță că…

3 ore ago

foto | Aur și argint pentru R. Moldova la FIRST Global Challenge 2026

Echipa Națională de Robotică a R. Moldova a câștigat FIRST Global Challenge 2026, alături de…

4 ore ago

Toamna își intră în drepturi: pijamale, dresuri, lenjerie și articole termice pentru întreaga familie

Scăderea temperaturilor și serile tot mai răcoroase ne amintesc că este timpul să pregătim garderoba…

15 ore ago

update | Lovit de o mașină, apoi călcat de alta. Un bărbat a murit, iar șoferul celei de-a doua mașini a fost reținut după ce s-a eschivat

update 23:00 | Polițiștii au identificat, localizat şi reținut şi cel de-al doilea conducător auto…

o zi ago

Șeful SIS: Rusia a pierdut capacitatea de a controla alegerile din Găgăuzia

Federația Rusă a pierdut unul dintre principalele instrumente de influență în Găgăuzia – „capacitatea de…

o zi ago