fbpx

update | Noi detalii despre fragmentele de la Crocmaz. Ce au găsit specialiștii după explozia din timpul nopții

(update 13:30) Specialiștii Secției tehnico-explozive a IGP au efectuat cercetări în extravilanul satului Crocmaz, unde au fost găsite o porțiune de teren arsă și fragmente de metal și plastic, la aproximativ șase kilometri de frontiera de stat.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Fragmentele au fost ridicate și urmează să fie examinate pentru a se stabili tipul și originea aparatului din care provin, precum și toate circumstanțele incidentului.

Poliția de Frontieră precizează că, la această etapă, nu există niciun pericol pentru cetățeni.

Știrea inițială:

Fragmente de metal și plastic, precum și o porțiune de teren arsă, au fost descoperite în dimineața zilei de 2 septembrie în extravilanul satului Crocmaz, raionul Ștefan Vodă, la aproximativ șase kilometri de frontiera cu Ucraina. Descoperirea a fost făcută după ce, în timpul nopții, patrulele Poliției de Frontieră și mai mulți localnici au raportat zgomote puternice și o explozie.

Potrivit Poliției de Frontieră, în jurul orei 02:36, o patrulă a Sectorului Poliției de Frontieră Tudora a auzit un zgomot asemănător celui produs de o rachetă. Două minute mai târziu, polițiștii de frontieră au auzit o explozie puternică. Zgomotul a fost perceput și de o patrulă din cadrul Sectorului Poliției de Frontieră Caplani, pe direcția Crocmaz – Iaski.

În același timp, autoritățile ucrainene au informat că în zona respectivă era în desfășurare o alertă aeriană. Potrivit datelor disponibile în acel moment, nu fusese înregistrată survolarea spațiului aerian al Republicii Moldova.

Între orele 02:50 și 03:13, polițiștii de frontieră de la Tudora au verificat zona, însă inițial nu au identificat obiecte suspecte sau focare de incendiu.

Ulterior, la ora 03:24, Direcția regională Est a fost informată că o persoană care se deplasa spre satul Olănești ar fi auzit o explozie puternică pe teritoriul Republicii Moldova. O patrulă a Sectorului Poliției de Frontieră Olănești a fost trimisă pentru verificări, iar la căutări s-au alăturat polițiștii din Ștefan Vodă, după ce și localnicii au sesizat Serviciul 112.

În jurul orei 07:10, polițiștii de frontieră au găsit în extravilanul satului Crocmaz o porțiune de teren arsă, alături de fragmente de metal și plastic.

Subdiviziunile specializate urmează să examineze obiectele și să stabilească proveniența acestora, precum și toate circumstanțele incidentului.

Articole asemănătoare

Back to top button