Toate știrile

Expert antidrog: Un consumator de droguri afectează, în medie, viața cel puțin unei alte persoane

Un consumator de droguri nu își afectează doar propria viață, ci și pe cea a celor din jur, avertizează expertul antidrog și antidoping din România, Cătălin Țone. În cadrul unei conferințe desfășurate la Chișinău, acesta a explicat cum părinții pot identifica semnele consumului de droguri la minori și cum să intervină corect, subliniind rolul esențial al observării comportamentului, dialogului și consultării specialiștilor. Evenimentul a fost organizat de Direcția generală educație, tineret și sport, în parteneriat cu Marea Lojă Națională din România și Marea Lojă a Moldovei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cătălin Țone, care activează și în cadrul Agenției Naționale Anti-Doping din România, a atras atenția că un consumator de droguri afectează, în medie, viața cel puțin unei alte persoane – soț, părinte sau copil – care poate ajunge să vândă bunuri din casă sau să devină victimă a comportamentului agresiv al consumatorului aflat în stare de psihoză.

Expertul a precizat că, la adolescenți, schimbarea bruscă și nejustificată a cercului de prieteni sau pierderea interesului față de școală și activitățile preferate pot fi primele semne ale consumului de droguri. El a menționat că unele efecte ale consumului pot fi confundate cu manifestări specifice pubertății, precum apatia, somnul excesiv sau neglijarea aspectului vestimentar. Din acest motiv, părinții trebuie să acorde mai multă atenție observării comportamentului copilului atunci când există suspiciuni de consum de substanțe.

Cătălin Țone subliniază importanța monitorizării comportamentului financiar al copilului. Cheltuielile mari, cererea frecventă de bani sau vânzarea obiectelor personale ori a bunurilor din casă pot semnala o dependență avansată. După identificarea acestor semne, părinții sunt încurajați să discute situația cu profesorii pentru a interveni corect și la timp.

Expertul antidrog și antidoping a declarat că minorul nu trebuie criticat sau stigmatizat, deoarece acest lucru poate duce la pierderea încrederii, ci părinții trebuie să îi explice cu delicatețe ce este bine și ce este rău. Singurul specialist în măsură să prescrie tratamentul medicamentos adecvat pentru dependență este medicul psihiatru. Dacă părinții au suspiciuni privind consumul de droguri, dar nu sunt siguri, pot recurge la teste discrete, precum prelevarea unui fir de păr, sau la screeninguri într-o clinică specializată.

Evenimentul a fost organizat în contextul consultărilor publice cu privire la Planul municipal antidrog 2026-2027.

Ana Bodrug

Recent Posts

Trubca și-a declarat averea după demisie. Proiectele imobiliare nu apar în document

Alexandr Trubca și-a depus declarația de avere după demisia din funcția de deputat. Suma indicată…

12 ore ago

video | Maia Sandu și Mihai Popșoi, decorați de Volodimir Zelenski cu distincții de stat ale Ucrainei

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu, a fost decorată de liderul de la Kiev, Volodimir Zelenski,…

13 ore ago

O instanță din SUA a anulat suspendarea vizelor de imigrare pentru 75 de țări, inclusiv R. Moldova

Decizia administrației Trump de a suspenda eliberarea vizelor de imigrare pentru cetățenii din 75 de…

13 ore ago

„Concursul nu mai poate fi considerat neutru”: Țările de Jos se retrag de la Eurovision 2027

Ţările de Jos nu vor participa la următoarea ediţie a Eurovisionului, a anunţat luni radiodifuzorul…

14 ore ago

video | Percheziții la firme de gazificare din centrul și sudul R. Moldova. Prejudicii de milioane de lei

Serviciul Fiscal de Stat și PCCOCS investighează o presupusă schemă de evaziune fiscală de aproximativ…

14 ore ago

Tofan, interviu la Istanbul: R. Moldova poate deveni platforma Turciei pentru exporturi în UE

Premierul Vasile Tofan își propune ca volumul schimburilor comerciale dintre Republica Moldova și Turcia să…

15 ore ago