fbpx

Ex-angajați ai Consulatului Republicii Moldova la București, cercetați penal pentru că ar fi perceput taxe de la cetățeni

Mai mulți foști angajați ai Consulatului Republicii Moldova la București sunt cercetați penal pentru abuz în serviciu într-o cauză în care sunt suspectați că ar fi perceput taxe de la cetățeni pe care nu le-ar fi introdus în registrele contabile ale misiunii. Este vorba despre plățile pentru adeverințele, eliberate de Consulat, care urmau a fi prezentate pentru schimbarea permiselor de conducere moldovenești în românesti.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit datelor anchetei, taxa oficială pentru eliberarea unei adeverinte este de 35 de euro, iar aceste sume nu ar fi fost reflectate în contabilitatea misiunii. Estimativ, ar fi vorba despre o suma de peste 30 000 de euro care nu ar fi fost încasată de Consulat, banii fiind însușiți de persoanele responsabile de eliberarea acestor acte.

Centrul Național Anticorupție menționează că informația despre pretinsă schemă a ajuns la CNA în septembrie 2020, ulterior fiind inițiată o urmărire pentru verificarea acesteia.

La data de 22 octombrie, doi ofițeri ai CNA s-au deplasat la Ambasada Republicii Moldova la București pentru a desfășura audieri și pentru a ridică acte de evidență în scopul investigării informației.

Investigațiile pe acest caz continuă.

Procuratura Anticorupție conduce urmărirea penală.

Articole asemănătoare

Back to top button