fbpx

Efectul schimbărilor climatice în Munţii Alpi poate fi observat din spaţiu

Zăpada din Alpii europeni dispare rapid şi este înlocuită de vegetaţie, o consecinţă observabilă a schimbărilor climatice, care pot fi văzute din spaţiu, potrivit unei noi cercetări, relatează Agerpres.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Cercetători de la Universitatea din Lausanne şi Universitatea din Basel au folosit date satelitare pentru a compila cea mai cuprinzătoare, în opinia lor, analiză a schimbărilor în productivitatea vegetaţiei din Munţii Alpi, potrivit unei cercetări apărute joi în revista Science.

Echipa de cercetători, condusă de profesoara Sabine Rumpf de la Universitatea din Basel, a folosit date satelitare pentru a demonstra că vegetaţia de deasupra lizierei a sporit în aproape 80% din Alpi în ultimele patru decenii din cauza schimbărilor climatice. Acoperirea cu zăpadă se reduce de asemenea.

„Amploarea schimbării s-a dovedit a fi absolut masivă în Alpi”, a spus Rumpf.

„Plantele alpine sunt adaptate la condiţii aspre, dar nu sunt foarte competitive”, a spus profesoara Sabine Rumpf adăugând că speciile specializate îşi pierd avantajul odată cu schimbarea condiţiilor de mediu. „Biodiversitatea unică a Alpilor se află astfel sub o presiune considerabilă”.

Echipa a analizat de asemenea amploarea stratului de zăpadă deasupra lizierei în regiunile situate la o altitudine de peste 1.700 de metri – excluzând gheţari şi păduri – şi a ajuns la concluzia că stratul de zăpadă a scăzut ”semnificativ” în aproape 10% din regiune începând cu 1984, o tendinţă îngrijorătoare, după cum o descriu cercetătorii.

„Analize anterioare ale datelor satelitare nu au identificat o astfel de tendinţă”, a spus Antoine Guisan, din cadrul Universităţii Lausanne.

„Timp de mulţi ani, măsurătorile la sol au arătat o scădere în ceea ce priveşte adâncimea zăpezii la altitudini joase”, a spus Gregoire Mariethoz, de asemenea din cadrul Universităţii din Lausanne. „Din cauza acestei scăderi, anumite regiuni au devenit în mare parte lipsite de zăpadă”.

Articole asemănătoare

Back to top button