Foto simbol: Agerpres
SUA a anunţat extinderea restricţiilor asupra exporturilor spre Rusia în cazul dosarului privind otrăvirea opozantului rus Aleksei Navalnîi, despre care serviciile de informaţii americane susţin că responsabilitatea aparţine Moscovei, informează Agerpres.
Departamentul pentru Comerţ din SUA nu a detaliat despre ce noi restricţii e vorba şi a subliniat pur şi simplu, într-un scurt comunicat, că ele le completează pe cele anunţate în 2 martie.
SUA adoptaseră atunci sancţiuni financiare împotriva a şapte înalţi responsabili ruşi, între care Aleksandr Bortnikov, şeful Serviciul Federal de Securitate (FSB), constând în special în îngheţarea activelor deţinute de aceştia în SUA.
La rândul său, Biroul de industrie şi securitate (BIS) din cadrul Departamentul Comerţului adăugase 14 nume pe „lista entităţilor”, un instrument utilizat pentru a restrânge exportul, reexportul şi transferul de produse spre unele ţări, când acestea sunt considerate implicate în activităţi contrare securităţii naţionale sau intereselor politicii externe a SUA.
„Recurgând la agenţi neurotoxici ilegali împotriva disidenţilor, atât în interiorul, cât şi în exteriorul frontierelor sale, guvernul rus a acţionat cu încălcarea flagrantă a angajamentelor în vigoare din Convenţia asupra armelor chimice şi a pus în pericol de moarte în mod direct proprii săi cetăţeni şi ai altor ţări”, a reacţionat Departamentul Comerţului.
De asemenea, „Ministerul Comerţului s-a angajat să împiedice Rusia să acceadă la tehnologii americane sensibile care ar putea fi deturnate pentru activităţi răuvoitoare în domeniul armelor chimice”.
Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…
Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…
Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…
Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…
Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…
Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…