fbpx

E de unică folosință? Construcția Arenei Chișinău va costa statul circa 45 de milioane de euro, însă garanția e doar de un an

Printre subiectele discutate astăzi la ședința Guvernului se numără și cel legat de proiectul „Arena Chișinău”, pentru care statul ar urma să aloce în total 44,5 milioane de euro – sumă, care, potrivit prim-ministrei Maia Sandu, „s-a luat din pod”, pentru că nu ar exista niciun document justificativ despre costul construcției.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În prezența miniștrilor, șefa Executivului a vorbit despre mai multe nereguli depistate, solicitând Ministerul Educației, Culturii și Cercetării să facă o interpelare la Ministerul Finanțelor pentru a obține revizia financiară și tehnică despre proiectul „Arena Chișinău”. Ulterior, urmează să fie sesizate și organele de drept pentru a investiga și a trage la răspundere persoanele responsabile de irosirea banului public, a spus Maia Sandu la ședința Guvernului din 10 iulie 2019.

„Proiectul „Arena Chișinău” este despre irosirea banului public, ca să nu-i zic escrocherie. În urma analizelor colegilor mei, au fost stabilite o serie de probleme acolo. Nu ne este clar în baza la ce criterii s-a estimat costul proiectului, pentru că nu am găsit niciun document justificativ. Suma de 43 de milioane de euro s-a luat din pod, a declarat Maia Sandu.

Șefa Cabinetului de miniștri a mai spus că deși era posibil ca să fie mișcorat costul real al proiectului, el a fost majorat nejustificat la 44,5 milioane de euro.

„Terenul alocat pentru acest proiect la fel e sub semn de întrebare. Nu este clar de ce trebuia să fie alocate 69,9 hectare, când construcția ocupă doar 10 hectare. Ce e cu celelalte hectare? Nu mai vorbim despre faptul că statul a pierdut 90 de milioane de lei, pentru că a transferat terenul din unul agricol în unul de construcție. Plus la asta, în conformitate cu legea ce-i drept, și-a asumat taxa notarială la încheierea contractului în valoare de 400 de mii de lei. Actele sunt semnate de notarul lui Vlad Plahotniuc, Olga Bondarenco”, a precizat doamna premier.

Potrivit Maiei Sandu, trezește suspiciuni și operativitatea cu care s-au făcut anumite acțiuni: „Contractul a fost semnat pe 24 august 2018. În aceeași zi, a fost publicată legea în Monitorul Oficial care permite acest lucru. Amendamentul a fost propus de democratul Andronache, numele căruia apare și în alte tranzacții dubioase. Termenul de garanție este de 1 an. Investim 44 de milioane de euro, dar garanție avem doar 1 an?”, a precizat Sandu.

Articole asemănătoare

Back to top button