fbpx

Doi tineri din Anenii Noi s-ar fi înjunghiat din cauza unei boxe. Unul dintre ei a decedat pe loc

Un tânăr a fost înjunghiat într-o localitate din Anenii Noi. Oamenii legii au fost alertați ieri, 15 iunie, despre cele întâmplate.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform Poliției, în jurul orei 18:00, pe malul râului Nistru, trei tineri de 24 de ani au consumat băuturi alcoolice. Ulterior, între ei s-ar fi iscat o ceartă din cauza unei boxe muzicale. În timpul conflictului, unul dintre bărbați a luat un cuțit și i-ar fi aplicat o plagă în regiunea abdomenului unui prieten de pahar.

Tânărul rănit a plecat acasă, ar fi luat două cuțite și ar fi așteptat amicii în stradă. Atunci când aceștia s-au apropiat, primul i-ar fi aplicat persoanei care l-ar fi rănit o lovitură de cuțit în regiunea gâtului, provocându-i decesul. Cealaltă victimă a fost rănită la spate, iar apoi – transportată la spitalul raional Anenii Noi.

Bănuitul a fost reținut de Poliție, fiind suspectat de comiterea unui omor intenționat. Acesta s-a dovedit a fi fost militar în Legiunea străină franceză. În cadrul audierilor el și-a recunoscut pe deplin vina. Dacă instanța îl va găsi vinovat, bărbatul riscă 20 de ani de pușcărie sau detenție pe viață.

Articole asemănătoare

Back to top button