Uncategorized

Doi soți au murit după ce au mâncat un pește pe care l-au cumpărat online. Ce s-ar fi întâmplat

Un cuplu în vârstă a murit după ce a mâncat un pește otrăvitor cumpărat online, în Malaezia. Îndurerată, fiica celor doi soți a făcut un apel pentru adoptarea unor legi care să prevină astfel de incidente.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Pe 25 martie, Ng Chuan Sing și soția sa Lim Siew Guan, ambii de 80 de ani, au cumpărat fără să știe de la un comerciant online cel puțin doi pești din familia Tetraodontidae (pești puffer), scrie Digi24.

În aceeași zi, femeia a prăjit peștele pentru masa de prânz. Imediat după ce a mâncat a început să aibă „dificultăți respiratorii și frisoane”, iar după o oră și soțul ei a început să prezinte simptome similare.

Cei doi soți au fost duși de urgență la spital și internați la terapie intensivă, iar femeia a murit după câteva ore. Soțul ei a fost în comă 8 zile, după care a murit și el.

Ng Ai Lee, fiica celor doi, a susținut o conferință de presă ca să tragă un semnal de alarmă. A cerut schimbarea legislației care să reglementeze mai bine comercializarea peștilor din această familie, care sunt, în marea lor majoritate, toxici. De asemenea, ea cere ca vinovații să fie pedepsiți.

„Cei responsabili pentru moartea lor ar trebui să fie trași la răspundere conform legii și sper că autoritățile vor accelera investigațiile. Sper, de asemenea, că guvernul malaezian va schimba legislația și va contribui la creșterea gradului de conștientizare a publicului cu privire la pericolul reprezentat de aceste specii de pești.”

Legea actuală în vigoare interzice vânzarea de alimente otrăvitoare sau dăunătoare, cum ar fi și carnea de pește din această familie, iar fapta este pedepsită cu amendă de 2.300 de dolari sau închisoare de până la doi ani.

În ciuda riscului uriaș pentru sănătate și viață, peștii puffer toxici sunt vânduți la scară largă în Malaezia, spun experții. „Este considerat exotic și atrage consumatorii”, a spus Aileen Tan, biolog marin.

„Odată ce peștele puffer este curățat și vândut sub formă de fileuri, este aproape imposibil pentru oameni să știe ce fel de pește au cumpărat. În ceea ce privește vânzătorii, este discutabil dacă ei sunt conștienți de riscuri”, a mai spus Tan

O delicatesă mortală

Mulți pești din această familie sunt extrem de toxici, dar sunt și specii a căror carne este comestibilă și este considerată o delicatesă, având un preț foarte ridicat. Însă doar specialiștii știu care sunt acestea și cu se prepară.

În general, organele acestor pești, dar și pielea, sângele și oasele, conțin concentrații mari dintr-o otravă mortală cunoscută sub numele de tetrodotoxină. Ingestia poate provoca stări de rău, care pot fi urmate de convulsii, dificultăți respiratorii și moartea, spun experții medicali.

Este cel mai des întâlnit în restaurantele de lux din Tokyo, dar a câștigat popularitate și în țări precum Coreea de Sud și Singapore.

Conform legislației japoneze, bucătarii care pregătesc acest fel de pește sunt instruiți timp de 3 ani pentru asta.

Nu există un antidot cunoscut pentru această otravă.

Dorina Blândescu

Recent Posts

video | Cinci promisiuni neîndeplinite și rapoarte de mii de euro? PAS îi cere explicații lui Ion Ceban: „De șapte ani Chișinăul așteaptă”

Fracțiunea Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) din Consiliul Municipal Chișinău îi cere primarului Ion Ceban…

12 ore ago

Erasmus+ se extinde în 2027: Două țări noi se alătură programului

Regatul Unit și Elveția urmează să se asocieze programului Erasmus+ în 2027, extinzând posibilitățile de…

13 ore ago

Zelenski a decorat-o pe Melania Trump cu Ordinul Prinţesei Olga pentru activitatea sa umanitară

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a decorat-o pe prima doamnă a Statelor Unite, Melania Trump, pentru…

14 ore ago

Politico: R. Moldova ar putea fi decuplată de Ucraina în procesul de aderare la UE. Chișinăul ar putea avansa mai rapid în negocieri

Republica Moldova ar putea urma un parcurs separat de Ucraina în procesul de aderare la…

14 ore ago

video | De la lecțiile de română la un concert în Chișinău: Povestea unei fane Carla’s Dreams din Brazilia

Brazilianca Natália Coelho a străbătut mii de kilometri ca să-și vadă trupa preferată, Carla’s Dreams,…

15 ore ago

Denunț la Procuratura Generală pe numele lui Costiuc și Stefanco, după filmările de la Giurgiulești

Filmările realizate de deputații Vasile Costiuc și Sergiu Stefanco în zona Complexului Portuar Giurgiulești au…

15 ore ago