fbpx

Doi polițiști beți din Ucraina ar fi împușcat din întâmplare un copil de cinci ani. Zelenskii: Va fi și o pedeapsă politică și una penală

Doi polițiști ucraineni, aflați în stare de ebrietate, ar fi împușcat din întâmplare un copil de cinci ani pe 31 mai. Băiatul a decedat pe patul de spital la data de trei iunie.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În acest sens, președintele Vladimir Zelenskii a declarat că cei doi ofițeri implicați vor primi atât pedepse penale, cât și politice.

Acesta a spus că a discutat deja cu ministrul ucrainean de Interne, Arsen Avakov, pe marginea acestui caz.

„Sunt sigur că va fi și o pedeapsă politică și una penală”, a menționat Zelenskii.

Tragedia a avut loc în orașul Pereiaslav-Hmelnițki, regiunea Kievului, la 31 mai curent. Doi agenți de patrulare, aflați în stare de ebrietate, împușcau în doze și alte obiecte, într-o zonă în care se puteau afla oameni, transmite Unimedia.

Cei doi au nimerit într-un copil de cinci ani, care se afla pe un teren de joacă de lângă casă. Copilul a fost spitalizat, iar câteva zile mai târziu a decedat.

Polițiștii au fost reținuți până pe 30 iulie și sunt suspectați de omucidere premeditată.

Articole asemănătoare

Back to top button