Doi foști judecători din dosarul „Laundromat” au fost găsiți vinovați, dar nu vor fi pedepsiți
Doi foști judecători implicați în dosarul cunoscut sub numele de „Laundromat” au fost recunoscuți vinovați de Curtea de Apel, însă nu vor fi pedepsiți deoarece a expirat termenul legal pentru tragerea lor la răspundere penală.
Decizia a fost luată pe 16 decembrie 2025. Într-un caz, Curtea de Apel a admis apelul procurorilor și a anulat achitarea pronunțată anterior de Judecătoria Chișinău. În cel de-al doilea caz, instanța a menținut condamnarea stabilită anterior de o altă judecătorie.
Potrivit procurorilor, ambii judecători au emis, cu bună știință, decizii contrare legii, care au stat la baza uneia dintre cele mai mari scheme de spălare a banilor din regiune.
Într-unul dintre cazuri, un judecător de la Judecătoria Comrat a acceptat, în 2011, o cerere depusă de o companie din Marea Britanie, prin care se solicita încasarea a 300 de milioane de dolari de la mai multe persoane. Deși documentele prezentate erau doar copii neconfirmate și lipsite de informații esențiale, magistratul a dat curs cererii și a emis o decizie de plată.
Într-un caz similar, un judecător de la Judecătoria Ungheni a aprobat, tot în 2011, o cerere venită din partea unei companii din Noua Zeelandă, pentru încasarea aceleiași sume, 300 de milioane de dolari. Și în acest caz, documentele prezentate nu îndeplineau cerințele legale.
Ca urmare a acestor decizii, peste 600 de milioane de dolari au ajuns în conturile unor executori judecătorești, iar ulterior banii au fost folosiți într-o schemă internațională de spălare a banilor. Prin hotărârile lor, susțin procurorii, judecătorii au contribuit la legalizarea unor sume uriașe de bani proveniți din surse ilegale.
Deși instanța a stabilit vinovăția foștilor magistrați, aceștia nu vor fi sancționați penal, deoarece dosarele au fost examinate după expirarea termenului prevăzut de lege.
Deciziile Curții de Apel pot fi contestate la Curtea Supremă de Justiție.



