fbpx

Doi copii de doar 2 anișori au rămas blocați într-un apartament din capitală. Salvatorii au intervenit de urgență

În dimineața zilei de azi, salvatorii din cadrul Detașamentului de la Botanica, Chișinău, au fost solicitați să intervină pentru a salva doi copii rămași singuri într-un apartament de pe strada Hristo Botev.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit IGSU, apelul la Serviciul 112 a fost recepționat la ora 11:00. Din primele informații s-a stabilit că doi minori, o fată și un băiat de doar doi anișori, au rămas blocați într-un apartament de la primul etaj, după ce mama acestora a ieșit să întindă pe sfoară haine.

La întoarcere, femeia a depistat că ușa era blocată, iar copiii se aflau în interior fără supraveghere. Pompierii, fiind solicitați, au intervenit de urgență, reușind în mai puțin de cinci minute să intre în apartament, după ce au deblocat gratiile de la geam.

Minorii nu au avut de suferit, iar circumstanțele cazului urmează a fi stabilite. Inspectoratul General pentru Situații de Urgență îndeamnă oamenii care au în grijă minori să-i monitorizeze strict și să nu-i lase fără supraveghere. În situații de risc, persoanele pot apela Serviciul 112.

Articole asemănătoare

Back to top button