fbpx

Dodon nu exclude că alegerile parlamentare ar putea avea loc peste doi ani. Cele două scenarii ale socialiștilor

Președintele Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, spune că formațiunea pe care o conduce ia în calcul două scenarii în contextul situației politice din țară. Dacă anterior Dodon susținea că singura soluție pe care o vede sunt anticipatele, acum socialistul afirmă că ia în considerare și posibilitatea alegerilor parlamentare ordinare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Noi avem doar două scenarii. Primul: alegeri parlamentare anticipate în luna iunie. Și al doilea: fără anticipate în acest an sau, în general, fără alegeri anticipate cu alegeri în 2023”, a afirmat dodon în cadtul vlogului său,

„În cazul în care acest guvern va fi votat, alegeri anticipate nu vor fi. Vor fi alegeri ordinare în 2023. Care este sensul să votezi un Guvern prpus de Maia Sandu doar pentru câteva luni? Dacă își asumă programul de guvernare – să muncească măcar un an”, a mai adăugat Dodon.

ZUGO menționează că Dodon a afirmat că o apreciază pe candidata desemnată la funcția de premier, Natalia Gavrilița, drept o persoană profesionistă în domeniul economic și al finațelor. Totuși, liderul PSRM a declarat că formațiunea pe care o conduce va lua decizia dacă va vota un nou cabinet de miniștri în frunte cu Gavrilița în zilele următoare

 „Când votezi Guvernul, nu-l votezi doar din motive profesioniste pentru că premierul este și o persoana politică”, a precizat Dodon.

Maia Sandu a desemnat-o, în seara zilei de 27 ianuarie, pe Natalia Gavrilița drept candidată pentru funcția de premier. Gavrilița urmează, în termen de 15 zile de la data înaintării, să prezinte programul de guvernare și membrii cabinetului de miniștri în plenul Parlamentului.

Citește și: „Nu vom vota”, „se cer explicații” sau „a pierdut timp”. Vor vota deputații pentru Guvernul Gavriliță? Reacțiile PSRM, PDM și Pentru Moldova

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button