fbpx

Dodon ne felicită cu „ziua limbii noastre… pe care majoritatea o numesc moldovenească”. Mesajele politicienilor de Ziua Limbii Române

Astăzi, 31 august, Republica Moldova sărbătorește Ziua Limbii Române. Cu această ocazie, mai mulți politicieni au înșirat mesaje de felicitare pe paginile lor de Facebook.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Iată mesajele câtorva dintre ei:

Președintele Republicii Moldova, Igor Dodon: „Stimați concetățeni, vă felicit cu prilejul frumoasei sărbători naționale – Limba Noastră! Fie ca limba mamei, limba natală, limba poporului nostru să fie cultivată, prețuită și studiată cu dragoste și pietate. Și să o cunoască bine fiecare locuitor al țării.

Voi aminti ceea ce am spus și în alți ani: să ne mândrim că noi vorbim una dintre cele mai frumoase limbi din lume. Fie că îi spunem moldovenească (așa cum preferă majoritatea moldovenilor), fie că îi spunem română (așa cum preferă mulți alți concetățeni) – e aceeași limbă și e a noastră. Nu trebuie să ne dezbine limba care, de fapt, ne unește.

Contează mai mult esența și magia acestei limbi: contează cum o rostim, cum gândim în limba noastră, cum ne facem plăcută vorbirea, cum reușim să dialogăm prin ea și să ne construim un viitor mai bun cu ajutorul ei. Rostul limbii pe care o vorbim este să ne înțelegem cu alți oameni, să ne înțelegem unii cu alții, să creăm un spațiu comun de gândire, opinii, speranțe și realizări (…)”.

Președinta Parlamentului, Zinaida Greceanîi: „Dragi concetățeni, în numele Parlamentului Republicii Moldova și al meu personal, vă felicit cu ocazia Sărbătorii Naționale „Limba Noastră”. Este o sărbătoare care oferă fiecărui cetățean prilejul de a cinsti, în mod solemn, limba maternă ca parte importantă a identității și culturii sale.

Moldova pe bună dreptate se poate mândri de o diversitate frumoasă a limbilor. La noi, toți cetățenii, indiferent de apartenența etnică, se pot bucura de dreptul sacru de a vorbi, citi și gândi în propria lor limbă. Respectul față de acest drept este un angajament al conducerii țării, pentru că așa este civilizat și uman. Diversitatea culturală și lingvistică este cartea de vizită a Republicii Moldova. De aceea „Limba Noastră” este și sărbătoarea păcii, solidarității și demnității tuturor cetățenilor RM”.

Lidera Partidului Acțiune și Solidaritate, Maia Sandu: „Fiecare dintre noi începe să cunoască lumea din jur prin cuvintele limbii materne. Mai apoi învață lumile îndepărtate și prin alte limbi. Pentru mulți basarabeni, limba lor maternă, limba română, a fost multă vreme cenușăreasă. Doar după 1989 a revenit în capul mesei. Trecerea la grafie latină a fost o sărbătoare a limbii române și pentru vorbitorii de română.

Cel mai bun mod de a sărbători Ziua Limbii Române este să vorbim corect, să citim românește, să ne cunoaștem scriitorii, să transmitem limba română generațiilor următoare. Să facem acest lucru nu o dată pe an, ci zi de zi. Să ținem minte că cineva a luptat pentru a putea vorbi limba română, limba mamei. Să aducem un omagiu oamenilor mari care au creat artă, cultură în limba română, care au cântat și au scris în limba română, care au făcut-o cunoscută lumii. Învățați cât mai multe limbi și fiți mândri că v-ați născut în limba română”.

Liderul Platformei DA, Andrei Năstase: „Dragi prieteni, astăzi, de Ziua Limbii Române, ar fi bine să căutăm în inimile noastre un bob de dragoste, un fior față de identitatea noastră națională, față de limba noastră română, cea care ne-a fost cântată în versuri de Mihai Eminescu, Alexei Mateevici sau așternută în gânduri de inegalabilul Emil Cioran care spunea, acum mai bine de 50 de ani, că noi, românii, „nu locuim într-o ţară, locuim într-o limbă. Patria asta înseamnă şi nimic altceva”. Tot așa spunea și Nichita Stănescu – Patria mea este Limba română!

Iată de ce gândul meu pentru toți cei care astăzi sărbătorim Ziua Limbii Române este unul de unitate și respect, toleranță și bunăvoință, modestie, onoare și prețuire pentru tot ceea ce acum înseamnă român și românește, pentru limbă, tradiție, credință și, nu în ultimul rând, spiritualitate. Suntem datori copiilor noștri să nu lăsăm limba română să moară, aici, în stânga Prutului. Suntem datori să facem tot ceea ce ne stă în putință pentru a nu permite altor graiuri în care se înțeleg oamenii Moldovei să o stingă și să o reducă, la un moment dat, peste mulți ani, la definitivă tăcere”.

Liderul Partidului Democrat, Pavel Filip:

Liderul Pro Moldova, Andrian Candu:

Liderul Partidului Nostru, Renato Usatîi: „Astăzi poporul moldovenesc sărbătorește „Limba Noastră”. Unii o numesc română, eu o numesc moldovenească, pentru că așa am deprins de la părinți. Dar dincolo de asta, mai mult contează nu denumirea limbii, ci felul în care o folosim, pentru a ne dezvolta ca neam și pentru a ne rezolva sumedenia de probleme pe care le avem.

Cu toții ținem minte celebra frază: „Avem limbă, dar nu avem ce pune pe ea”. Ceea ce îmi doresc eu este ca oamenii acestei țări să aibă mai întâi ce să pună pe limbă, pentru că în Moldova secolului 21 încă sunt copii flămânzi. Iar asta este cel mai grav.
Îmi doresc și ca oamenii să înțeleagă că problema denumirii limbii este o șmecherie folosită de politicienii corupți pentru a le distrage atenția anume de la ceea ce trebuie să ne preocupe cu adevărat – sărăcia, în care încă ne înecăm, depopularea țării și hoția”.

Liderul Partidului Liberal Democrat, Vlad Filat:

Articole asemănătoare

Back to top button