fbpx

Dodon, despre exportul fără taxe spre Rusia și plecarea sa la Minsk. Președintele va negocia cu Kozak și Medvedev

Exportul producției agroindustriale din Republica Moldova în Federația Rusă crește în ritmuri impresionante. Cel puțin așa declară Igor Dodon, care menționează că acest lucru se datorează înțelegerilor personale cu Vladimir Putin, privind anularea taxelor pentru unele categorii de mărfuri moldovenești, de la 1 ianuarie pînă la 1 iulie 2019.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Într-un mesaj publicat pe pagina sa de Facebok, președintele Republicii Moldova a ținut să se laude cu volumul mărfurilor exportate în Rusia, care ar fi crescut de 6,6 ori față de anul precedent.

Cu toate acestea, Dodon menționează că ar fi nevoie de noi înțelegeri cu oficialii de la Moscova. În acest context, acesta a spus că intenționează să ducă negocieri pentru extinderea perioadei exportului mărfurilor fără taxe în Federația Rusă și după data de 1 iulie.

Ca printre altele, șeful statului a spus că va efectua o vizită de lucru la Minsk, Belarus, pe 21 iunie curent.

„Preconizez să negociez cu privire la mai multe subiecte, inclusiv și acest subiect, cu Prim-ministrul Federației Ruse, Dmitrii Medvedev, și cu reprezentantul special al Președintelui FR pentru dezvoltarea relațiilor de cooperare comerciale și economice cu Republica Moldova, vicepremierul, Dmitrii Kozak, în cadrul vizitei de lucru care va avea loc la Minsk, la 21 iunie, unde se va desfășura ceremonia de deschidere a ediției a II-a a Jocurilor Olimpice Europene”, a scris Dodon pe pagina sa.

Totodată, președintele a accentuat că Moldova trebuie să tindă spre creșterea exporturilor și pe alte piețe, iar în acest sens se bazează pe colaborarea sa cu Guvernul Maiei Sandu.

Articole asemănătoare

Back to top button