fbpx

doc, video | Lilian Carp cere ridicarea imunității lui Corneliu Furculiță și revocarea lui Pavel Voicu. Învinuirile care le sunt aduse

Lilian Carp cere demiterea lui Pavel Voicu și ridicare imunității deputatului Corneliu Furculiță. În cadrul unui briefing, deputatul a făcut referire la materiale apărute pe nordnews.md, în care se relatează că oficialii ar fi mușamalizat un dosar penal în care figura nepotul lui Furculiță.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform informațiilor apărute, la adresa sursei citate au ajuns câteva înregistrări audio în care nepotul lui Furculiță s-ar lăuda că unchiul său l-ar ajuta să scape de dosarul penal intentat de polițiști după ce l-ar fi prins beat la volan. Mai mult, în una dintre înregistrări tânărul ar fi sunat chiar de ministrul de Interne, care i-ar fi explicat ce trebuie să facă și cât se menține în sânge alcoolul în dependență de tipul băuturii consumate.

Furculiță nu a comentat cazul, iar Voicu declară că i se denigrează imaginea

Corneliu Furculiță a fost contactat de autorii materialului, însă nu a răspuns la solicitărilor lor de a comenta situația. În același timp, astăzi, Pavel Voicu a publicat un mesaj pe pagina sa de Facebook în care menționează că informațiile apărute în spațiul public ar avea scopul de a-i „denigra imaginea de ministru și a-i implica numele în incidente în care nu este vizat”.

„Nu am fost implicat în acțiuni ilegale și nu am făcut abuz de funcția deținută în perioada activității de ministru și consider aceste materiale apărute în presă informații false menite să ducă în eroare opinia publică.

Există instanțe care pot verifica toate aceste detalii și care se pot expune pe cale legală, comunicând care totuși este situația reală a acestui caz, dacă am fost sau nu implicat și în calitate de ce. Ne vom adresa instituțiilor competente în acest sens și vom face lumină pentru a nu admite în continuare această manipulare mediatică în spatele căreia stau politicieni și oameni cu interese ascunse.

Totodată, voi insista asupra unei anchete care să verifice aceste interceptări telefonice, legalitatea lor și scopul. Este vizibilă interpretarea acestor comunicări și ruperea din context a unor informații, dar cu regret unele mijloace de informare nu au verificat cu atenție sursele pe care le au și interesele lor ascunse. La necesitate, voi reveni cu unele informații suplimentare”, a scris Voicu.

Lilian Carp a depus un demers la Procuratura Generală și solicită investigarea cazului, dar și tragerea la răspundere a celor doi oficiali. Potrivit lui, presupusele acțiuni ale lui Voicu și Furculiță reprezintă abuz de putere și depășirea atribuțiilor de serviciu.

Conform articolului din Codul Penal, la care face referire Carp, faptele de care sunt învinuiți Voicu și Furculiță se pedepsesc cu amendă sau închisoare, în dependență de circumstanțele în care au fost săvârșite. Totodată, persoanele găsite vinovate de asemenea infracțiuni sunt private de dreptul de a deține funcții publice.

Articole asemănătoare

Back to top button