fbpx

doc | Săptămâna viitoare va fi de odihnă pentru bugetari. Cine face excepție de la măsură și cum vor fi achitate salariile?

Bugetarii vor sta acasă săptămâna viitoare, zilele din perioada 30 martie – 3 aprilie fiind declarate de odihnă. Cu toate acestea, unii angajați vor fi nevoiți să activeze, pentru a duce lupta împotriva coronavirusului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Așadar, toate unitățile din sectorul bugetar vor sta acasă, cu excepția:

– instituțiilor medico-sanitare, de sănătate publică și servicii auxiliare pentru instituțiile de sănătate publică, serviciilor de salvare, urgență și de asistență socială;

– autorităților administrative din domeniul apărării naționale, ordinii publice şi securității naţionale.

Anunțul a fost făcut aseară de premierul Ion Chicu, măsura fiind inclusă în Dispoziția nr. 6 a Comisiei pentru Situații Excepționale. Responsabilii au precizat că recuperarea acestor zile se va realiza în modul stabilit de Guvern, după ridicarea stării de urgență.

În același act, Comisia a precizat că în perioada stării de urgență se stabilește un regim special de lucru și de remunerare a muncii în unitățile bugetare. Iată două puncte din hotărâre:

– angajarea personalului necesar pentru asigurarea activității în unitățile bugetare din domeniile ordinii publice și sănătății, prin procedură simplificată (fără concurs, fără trimitere la cursuri de formare inițială), prin act administrativ al conducătorului;
– achitarea integrală a salariului pentru toți angajații cu raporturi de muncă depline.

„Esența este că în această perioadă angajații sectorului bugetar vor primi salariile integral, indiferent dacă se află la serviciu nemijlocit, lucrează de acasă sau nu sunt încadrați în perioada respectivă. Toți vor primi salariile”, a precizat ieri prim-ministrul, îndemnând și sectorul privat să găsească soluții ca la muncă să se deplaseze minimul de angajați sau ca aceștia să activeze de acasă pe cât e posibil.

Iată aici Dispoziția nr. 6 a Comisiei:

Articole asemănătoare

Back to top button