fbpx

doc | Privatizarea unui monument istoric, a cantinei Guvernului și Casei Presei, în vizorul Procuraturii Anticorupție: A fost deschis un dosar penal

În urma sesizării făcută de către vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, Procuratura Anticorupție a emis un act de hotărâre, prin care informează că a deschis un dosar penal referitor la privatizarea unei vile cu statut de monument istoric, a cantinei Guvernului și a 2000 de metri pătrați din Casa Presei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Despre aceasta a anunțat chiar Slusari, care a atașat, în context, și documentul care confirmă informația.

„Constatăm mișcări ușoare-ușoare din partea organelor de drept. Dosar penal pe cazul privatizării obscure a Casei Presei (2000 metri patrați), cantinei Guvernului și vilei cu statut de monument istoric.

Art. 327, alin. (2). Abuz de putere sau abuz de serviciu. Vă amintesc că toate aceste bunuri au fost inițial, în ajunul privatizării, transmise în locațiune, iar apoi cumpărate la prețuri mult mai reduse. Vreau să știu dacă Baldovici e în țară. Mulțumesc, presa independentă!”, a scris Slusari pe pagina sa de Facebook.

Menționăm că mai multe imobile ce aparțineau statului au fost privatizate la începutul anului curent la prețuri mai mici decât cele care erau pe piață. Pentru început, proprietatii luau clădirile în arendă, pentru ca mai târziu să poată cere privatizarea pe bani puțini. Încă de atunci, după o investigație RISE Moldova, unii deputați ACUM au sesizat Procuratura Generală.

Articole asemănătoare

Back to top button