fbpx

Descoperire macabră la Căușeni. Un grup de oameni, care făceau curat într-o pădure, au dat peste un craniu

Mai multe persoane, care strângeau gunoaie, miercuri dimineața, în pădurea din satul Ciuflești, raionul Căușeni, au găsit un craniu de om.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Silvia Vetcu, ofițera de presă a Inspectoratului de Poliție Căușeni, a declarat, pentru realitatea.md, că apelul telefonic a fost făcut în jurul orei 09:00, de către o locuitoare a satului Ciuflești, care făcea parte din grup.

De asemenea, aceasta a menționat că la fața locului, s-a deplasat imediat grupa operativă care, pe lângă craniul uman, a mai depistat o maletă de culoare sură-neagră și încă un os care, la fel, ar face parte dintr-un schelet uman. Fragmentele au fost transmise către expertiza medico-legală, pentru a fi stabilită identitatea persoanei.

Preliminar, se presupune că ar fi vorba despre un tânăr în vârstă de 31 de ani, locuitor al satului Ciuflești. Acesta a fost dat dispărut pe 13 mai 2018. Acesta avea dereglări psihice și ultima dată a fost văzut pe un câmp de grâu, în apropierea pădurii unde au fost găsite osemintele.

Pe acest caz a fost deschis un proces penal, în cadrul căruia oamenii legii urmează să stabilească toate circumstanțele în care persoana a decedat.

Articole asemănătoare

Back to top button