Toate știrile

Deciziile anunțate de ministra Sănătății, după ședința Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică

Membrii Comisiei Naționale Extraordinare pentru Sănătate Publică (CNESP) s-au întrunit vineri, 13 august, în ședință.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, după ședință, ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a susținut o conferință de presă.

„Situația pandemică se înrăutățește. Acest val este legat și de creșterea sezonieră. Noua hotărâre va intra în vigoare de luni, 16 august. În interiorul Aeroportului Internațional Chișinău va fi permis doar călătorilor, nu și celor care îi petrec.

Vom implementa o serie de soluții digitale: Vom avea un certificat digital de vaccinare; fișa epidemiologică care trebuie prezentată la punctul vamal pe sensul de intrare în Republica Moldova va fi digitală. Vom crea o aplicație mobilă de monitorizare pentru cei care se află în autoizolare”, a anunțat Ala Nemerenco.

Amintim că în ultimile 24 de ore au fost depistate 268 de cazuri de infecție COVID-19. Bilanțul cazurilor de COVID-19 în țara noastră, ajungând la 261.524.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Victoria Bucur

Recent Posts

video | Echipaj de ambulanță, amenințat cu un topor. Cazul a ajuns în instanță

Un echipaj medical de urgență ar fi fost agresat verbal și amenințat cu moartea în…

8 minute ago

Schimbări la conducerea a patru instituții de stat: Guvernul propune noi șefi la SFS, APP, CNAM și AIPA

Guvernul a propus, miercuri, 16 septembrie, noi conducători pentru patru instituții publice: Serviciul Fiscal de…

42 de minute ago

Weekend teatral la Chișinău: tragicomedie și comedie pe scena Teatrului „Eugène Ionesco”

Teatrul Național „Eugène Ionesco” prezintă, pe 19 și 20 septembrie, spectacolele „Uciderea lui Gonzago”, de…

58 de minute ago

Buze în nuanțe de vin și nude: rujurile mate hidratante care nu usucă în sezonul de tranziție

Toamna 2026 aduce pe buze culori inspirate de cafea, fructe de pădure, vin și condimente:…

o oră ago

A lovit mortal o femeie și a fugit. Poliția caută un șofer în raionul Basarabeasca

O femeie de 64 de ani a murit după ce a fost lovită de un…

2 ore ago

Părinții pot reclama manualele rupte și deteriorate. MEC pune la dispoziție un formular online

Părinții din Republica Moldova pot sesiza online cazurile în care elevii au primit manuale rupte,…

2 ore ago