Toate știrile

Decizii în favoarea soției, cumnatului și propriei persoane. ANI a depistat trei conflicte de interese

Autoritatea Națională de Integritate (ANI) a depistat trei conflicte de interese. Confictele identificate au fost săvârșite de un primar, un consilier local și un specialist în reglementarea regimului proprietății funciare. Astfel, subiecții au luat decizii în favoarea propriei persoane sau pe numele soției ori cumnatului.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Contracte de arendă, facturi fiscale – totul pentru soție

În primul caz, este vorba despre primarul satului Carabetovca din raionul Basarabesca. Acesta a emis acte juridice în beneficiul unei gospodării țărănești, fondată de către soția sa. Astfel, pe numele gospodăriei au fost eliberate 17 acte, dintre care contracte de arendă a terenului, facturi fiscale și acte privind defrișarea unor plantații, etc. În cadrul controlului, primarul a fost invitat să își expună punctul din vedere, însă acesta nu s-a prezentat.

Numele cumnatului, trecut pe lista familiilor social-vulnerabile ce urmau să fie conectate gratuit la apeduct

Un alt conflict de interese a fost admis de un consilier local din localitatea Cupcui raionul Leova. În anul 2020, în cadrul ședinței Consiliului local, subiectul a participat prin vot la modificarea Anexei a unei decizii anterioare, luată de către membrii Consiliului. În decizie era reprezentată lista familiilor social-vulnerabile din localitate, care vor fi conectați gratuit la apeductul din localitate, construcția căruia are loc în cadrul unui proiect cu finanțare din surse europene.

În listă, sub numărul 30, se regăsea și numele cumnatului acestui consilier. Respectiv, din informațiile acumulate, la această ședință au participat toți consilierii și au acordat vot unanim, inclusiv și subiectul vizat. În punctul său de vedere, consilierul invocă faptul că nu a încălcat legislația, deoarece ruda sa a fost adăugată în această listă în anul 2019, când nu deținea mandatul de consilier.

A semnat două decizii ale Consiliului în favoarea propriilor interese

În cel de-al treilea conflict de interese este vizat un specialist în reglementarea regimului proprietății funciare din Colonița, municipiul Chișinău. Mai exact, în anul 2020, subiectul a deținut funcţia de secretar interimar al Consiliului sătesc Colonița. Pe parcursul deținerii acestui interimat, acesta a contrasemnat două decizii ale Consiliului în care figurau interesele propriei persoane.

În prima decizie, membrii Consiliului au aprobat lista unor bunuri imobile agricole prin care s-a dispus privatizarea acestora. Iar, în cea de-a doua decizie, care îl vizează și pe subiect, a fost aprobată lista persoanelor care dispun de dreptul la cota-parte. Astfel, subiectul a obținut dreptul la cota-parte de 36,99 la unul din bunurile agricole. În punctul său de vedere, acesta a confirmat contrasemnarea deciziilor, însă a invocat că prin această acțiune nu a încălcat legea, deoarece nu a participat la luarea deciziilor în cadrul ședinței Consiliului.

În toate cele trei cazuri, inspectorii de intergitate au aplicat prevederile legislației în vigoare și au dispus să fie decăzute din dreptul de a deține o funcție publică sau de demnitate publică, cu aplicarea interdicției de trei ani de zile. Deciziile inspectorilor vor intra în vigoare, dacă actele de constatare vor rămâne definitive în instanțele de judecată

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Victoria Bucur

Recent Posts

video | Un băiețel de 3 ani din R. Moldova a cucerit juriul de la „Românii au talent”

Teodor Copăceanu are 3 ani și vine din Chișinău. Puștiul a creat un moment memorabil…

21 de minute ago

video | Satoshi a cântat la Kiev, în finala selecției Ucrainei pentru Eurovision 2026

Artistul moldovean Satoshi a evoluat în finala selecției naționale a Ucrainei pentru Eurovision 2026, desfășurată…

46 de minute ago

Cum se circulă pe traseele naționale. Precizările AND

Administrația Națională a Drumurilor (AND) informează că, la această oră, drumurile din rețeaua națională sunt…

o oră ago

Salariile minime în Europa în 2026: unde se situează Republica Moldova

Salariile minime în Europa continuă să varieze semnificativ la începutul anului 2026, iar Republica Moldova…

22 de ore ago

„Nu am făcut nicio greșeală”: Trump refuză să prezinte scuze pentru videoclipul cu soții Obama reprezentați drept maimuțe

Preşedintele SUA Donald Trump a declarat că a vizionat prima parte a unui videoclip care…

23 de ore ago

video | JD Vance și soția sa, huiduiți la deschiderea Jocurilor Olimpice de Iarnă din Italia

Vicepreședintele american JD Vance și soția sa Usha, dar și sportivii americani au fost fluierați…

23 de ore ago