Toate știrile

De Paștele Blajinilor, cimitirele din Bălți vor fi deschise. Usatîi nu vede sens în închiderea acestora

În zilele de 9 și 10 mai, de Paștele Blajinilor, cimitirele din municipiul Bălți vor funcționa în regim obișnuit. De asemenea, pe 9 mai, în centrul orașului, se vor desfășura evenimente consacrate Zilei Victoriei, însă fără participarea copiilor. Anunțul a fost făcut de Renato Usatîi, care este primarul de Bălți.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Potrivit edilului, nu are sens închiderea cimitirelor de Paștele Blajinilor, întrucât mulți locuitori vor merge în satele de baștină, iar acolo cimitirele nu vor fi închise.

„Jumătate de oraș sunt oameni care s-au născut într-un sat sau altul sau orașe ale țării. Nu văd niciun sens în restricționarea activității cimitirelor, ținând cont de faptul că cei care vor merge în localitățile de baștină, oricum se vor întoarce”, a argumentat Usatîi și a menționat că se aștepta la o decizie în acest sens la nivel național.

Renato Usatîi este de părere că decizia trebuia adoptată de Comisia Națională pentru Situații de Urgență și de responsabilii din domeniul sănătății. În același timp, primarul de Bălți a îndemnat localnicii să respecte măsurile de prevenire a răspândirii coronavirusului.

„Vă rog foarte multe, haideți să mergem mai puțin cu cratițele cu sarmale, plăcinte, etc. Unul a gustat, i-a transmis altuia paharul și tot așa. Haideți să respectăm distanța socială. Aglomerațiile vor provoca consecințe serioase pentru toată țara”, a spus Usatîi.

De asemenea, Usatîi a menționat că evenimentele consacrate Zilei Victoriei se vor desfășura în acest an pe 9 mai. La Bălți va fi organizat un marș, însă fără participarea minorilor. În același timp, politicianul a menționat că nu consideră că barurile și restaurantele ar trebui să își sisteze activitatea după ora 22:00.

De asemenea și locuitorii din orașul Edineț și din două sate din componența municipiului – Alexăndreni și Gordineștii Noi – vor avea acces în cimitire de Paștele Blajinilor.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.
Ana-Maria Vlasă

Recent Posts

video | „A fost o noapte de iad”. Nou atac cu rachete balistice asupra Kievului: Bilanțul tragic anunțat de primarul Klitschko

Rusia a atacat în primele ore ale zilei de sâmbătă cu rachete balistice capitala Ucrainei,…

6 ore ago

Zeci de mii de migranți s-au întors voluntar în Maroc după ce au trecut pe teritoriul spaniol Ceuta

Președintele regiunii Ceuta a estimat numărul migranților la 60.000, ceea ce echivalează cu 70% din…

7 ore ago

De ce fug oamenii din Maroc? Explicația crizei de la hotarul spaniol

Migranții care caută o viață mai bună consideră Ceuta o poartă de acces către restul…

7 ore ago

Noi incendii în Grecia: o suburbie a Atenei a fost evacuată

Noi incendii de vegetație s-au declanșat vineri în Grecia, o țară aflată în stare de…

7 ore ago

Ilan Șor, trimis în judecată în dosarul privind delapidarea a 100 de milioane de dolari de la BEM

Procuratura Anticorupție (PA) a anunțat finalizarea urmăririi penale și trimiterea în instanța de judecată, pentru…

18 ore ago

Tofan, discuție „foarte bună și concretă” cu premierul Ucrainei: „I-am transmis că Republica Moldova…”

Vasile Tofan a avut o discuție telefonică cu omologul său ucrainean, Sergii Korețkii, despre care…

18 ore ago