fbpx

„De la student la student”. Câte persoane s-au imunizat la cel de-al treilea Maraton de vaccinare al USMF

Maratonul de imunizare împotriva COVID-19 cu genericul „De la student la student”, ediția a 3-a, organizat la Universitatea de Stat de Medicină și Farmacie (USMF) „Nicolae Testemițanu” a contribuit la imunizarea a 1455 de persoane din țara noastră.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Acțiunea s-a desfășurat duminică, 18 iulie, la punctul de vaccinare deschis în incinta Centrului Sociocultural Universitar, unde 532 cetățeni au primit rapelul de vaccin AstraZeneca și 923 de persoane – Johnson & Johnson. 

„Numărul mare de cetățeni adunați până la deschiderea Maratonului, a creat necesitatea de a mări numărul de fluxuri de imunizare până la 8, cu două mai multe decât erau preconizate inițial și începerea imunizării mai devreme, de la ora 7:30. Fluxurile de imunizare au fost flexibile, organizatorii adaptand activitatea acestora în funcție de cererea cetățenilor veniți pentru vaccinare”, comunică responsabilii de la USMF.

Un aport considerabil la imunizarea populației l-au avut medicii de familie și asistenții medicali din cadrul Clinicii Universitare de Asistență Medicală Primară a USMF „Nicolae Testemițanu”, studenți și medici-rezidenți – membri ai Asociației Studenților și Rezidenților în Medicină, care au făcut voluntariat, oferind suport în această acțiune.

De asemenea, o mare contribuție au avut cadrele științifico-didactice de la catedrele clinice și personal administrativ care au gestionat acțiunea de vaccinare și au monitorizat întreg procesul.

Urmărește cele mai importante noutăți și pe canalul de Telegram ZUGO.

Articole asemănătoare

Back to top button