Toate știrile

De ce testele rapide sunt mai puțin eficiente la depistarea variantei Omicron

Testele rapide antigen COVID-19 au o sensibilitate mai redusă decât testele de tip PCR în depistarea infecției, mai ales în cazul variantei Omicron, deoarece în momentul acesta sunt mai multe persoane imunizate față de virus iar astfel încărcătura virală este mai mică. 

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.
Urmărește-ne pe Telegram și pe Instagram.

De această părere este medicul Valeriu Gheorghiță, coordonatorul campaniei de vaccinare anti COVID-19 din România.

„În momentul în care efectuăm aceste teste rapide se corelează și cu rezultatul lor, adică cu sensibilitatea lor. Dacă le efectuăm în primele 5 zile de la debutul bolii, când încărcătura virală este mai mare, atunci șansa să ne dea un rezultat real este mai mare.

La persoanele care au un grad de imunitate, pentru că au fost vaccinate sau au trecut prin boală anterior, încărcătura virală este mai redusă, atunci probabilitatea ca un test rapid antigen să iasă pozitiv este un pic mai mică decât la persoanele care sunt nevaccinate. Atunci este evident că testele «gold standard» acum sunt testele PCR.

Persoane care erau chiar simptomatice și care și-au făcut teste rapide în mod repetat și au ieșit negative ulterior au fost confirmate în urma unor teste PCR.

Cred că sensibilitatea testelor rapide este afectată în momentul de față în cazul variantei Omicron, ceea ce va crea probleme din punctul de vedere al costurilor – pentru că testul de tip PCR este de cel puțin două ori mai costisitor decât un test rapid -, din punct de vedere al timpului de așteptare până la ieșirea rezultatelor.

Avem nevoie de mai multe date științifice care să compare rezultatele celor două tipuri de determinări pentru a fi în măsură să luăm niște decizii, dacă se justifică sau nu să mai facem teste antigen”, a declarat Valeriu Gheorghiță, vineri seara, la Digi24.

Redacția ZUGO

Recent Posts

Datele a peste 750.000 de cetățeni ai R. Moldova, extrase de infractori. Anunțul Agenției de Guvernare Electronică

Potrivit estimărilor preliminare ale autorităților, în urma unui atac cibernetic asupra serviciilor publice digitale, „au…

2 ore ago

video | Luca Niculescu, mesaj la Chișinău pentru investitorii români din R. Moldova: „Nu dorim să creștem taxele și impozitele”

Premierul României, Luca Niculescu, se află marți, 27 octombrie, la Chișinău, în prima sa vizită…

3 ore ago

Economia R. Moldova încetinește în 2026. Prognoza Băncii Mondiale

Economia Republicii Moldova va crește cu doar 1,9% în 2026, după un avans de 2,4%…

4 ore ago

Examenele naționale din R. Moldova vor fi îmbunătățite. Peste 30 de specialiști, instruiți în România

Peste 30 de specialiști din Republica Moldova participă, în perioada 26–30 octombrie, la un program…

5 ore ago

video | Secretul unei plăcinte delicioase cu mere și brânză, pregătite la Cahul

Plăcintele cu mere și cu brânză sunt în centrul unui nou episod culinar realizat de…

6 ore ago

video | Propaganda nu s-a oprit după alegeri. Cum sunt amplificate mesajele politice manipulative pe Facebook

După scrutinul parlamentar din 28 septembrie 2025, Facebook-ul moldovenesc a fost inundat de profiluri și…

6 ore ago