Categories: Toate știrile

Cum să devii un vlogger de succes și care sunt secretele domeniului? Răspunde Vicu Țurcanu, speakerul Rockit Conference

Ieri a fost dat startul celei de-a noua ediții Rockit Conference, care se desfășoară în premieră online. În prima zi a conferinței pe scena virtuală au urcat 21 de speakeri intergalactici, prezentând discursuri în cadrul secțiunilor soluții pentru antreprenori, startup-uri, afaceri și soluții pentru industria creativă.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Prima zi a evenimentului a fost dedicată adaptării la „noua realitate”. La această categorie au evoluat 15 speakeri care au prezentat publicului tot felul de soluții și abordări de succes pentru a face față și chiar a scoate profit din criza provocată de pandemie. Alți șase specialiști au vorbit despre soluțiile pentru industria creativă.

Cea de-a doua zi de Rockit Conference vine cu subiecte dedicate adaptării la „noua realitate” pentru cei din industria creativă, dar și oferirea unor soluții pentru educație, sănătate și smart-living. La aceste categorii vor evoluează alți peste 20 de speakeri, care prezintă publicului tot felul de soluții și abordări de succes pentru a face față și chiar a scoate profit din criza provocată de pandemie.

Una din prezentările carismatice din cadrul celei de a doua zile Rockit Conference a fost cea a video video bloggerului Vicu Țurcan, care a oferit o mulțime de sfaturi și sugestii pentru cei care au început sau vor să înceapă să experimenteze domeniul. De asemenea, tânărul a povestit experiențele sale și greșelile pe care ar trebui să le eviți dacă îți lansezi un canal pe YouTube.

Vicu a început prin a accentua că nu există secrete sau magii care să stea în spatele filmulețelor de succes urcate pe YouTube, dar există o serie de reguli importante, care odată respectate, inevitabil vor da rezultate. Prima regulă pe care toți ar trebui să o știe este că elementul de bază este conținutul.

„Totul ar trebui să înceapă cu ideea că rege este conținutul. Mereu trebuie să îți pui întrebarea de ce oamenii ar urmări materialul oferit de tine. Ceea ce livrezi tu trebuie să fie original. Nu spun că trebuie să inventezi ceva nou, din cenușă, dar ai face bine să adaptezi informația pe care urmează să o dai în așa fel, în cât să fii unicul care oferă un astfel de conținut”, spune video bloggerul.

Chiar dacă pare un pic abstract, o altă regulă este să adaptezi informația pe care o ai în stilul YouTube-ului. Se pare că conținutul ajuns pe această platformă are un anumit format pe care se bazează.

„Dacă vrei să îți formezi o comunitate de abonați activi, atunci trebuie să fii sincer de la bun început. Dacă nu, atunci lipsa ta de sinceritate va fi depistată foarte rapid. Trebuie să îți gândești singur textele. Nu utiliza formalități de parcă ai fi la TV și nu încerca să îți vinzi produsul direct prin filmulețele pe care le încarci”, mai adaugă Vicu Țurcan.

De asemenea, Vicu a răspuns la una dintre cele mai frecvente întrebări pe care și le pun cei care sunt la început de drum în video blogging: „Cât ar trebui să dureze un video?”

Unii pot da cifre exacte precum 20 de minute sau mai puțin, însă tânărul susține că aceste cifre nu funcționează pentru orice canal sau conținut.Continuă să vorbești atâta cât ai ceva de spus”, declară el. După câteva filmulețe încărcate, vei putea analiza cât timp dedică oamenii pentru a-ți urmări conținutul, astfel vei înțelege cât de mult ar trebui să dureze un filmuleț pe canalul tău.

Cel mai important sfat pe care îl dă Vicu celor care vor să își înceapă cariera de vloggeri este să nu se dea bătuți și chiar dacă în prima perioadă nu au rezultatele dorite, să nu înceteze să încarce filmulețe. „Curând algoritmul YouTube te va observa, respectiv, rezultatele vor apărea ceva mai târziu”.

Discursul lui Vicu Țurcanu, la fel ca și cele din prima zi a evenimentului pot fi urmărite pe pagina de Facebook a Rockit Conference. De asemenea, tot acolo poate fi urmărită și sesiunea live de speech-uri care încă se desfășoară.

Experiența Rockit Conference în format nou online este accesibilă tuturor doritorilor. Pentru a putea urmări live-urile experților locali și internaționali este necesară înregistrarea pe site-ul conferinței. Organizatorii invită doritorii să fie parte din discuție și să interacționeze cu speakerii în chat-ul deschis al conferinței

Victoria Laur

Recent Posts

Morpheus 8 – viitorul rejuvenării faciale non-chirurgicale

Medicina estetică modernă caută metode prin care pielea ta să fie îmbunătățită într-un mod natural,…

21 de ore ago

video | „Ea nu știe că asta e abia începutul”. Cum apartamentele „fantomă” pe site-urile de anunțuri lasă oamenii fără bani și cu identități furate

Apartamentele „fantomă” care se dau în chirie pe site-urile de anunțuri lasă oamenii fără bani,…

22 de ore ago

Un bărbat, condamnat la închisoare pentru finanțarea ilegală a Partidului Politic „Șansa”

Un bărbat a fost condamnat la patru ani de închisoare cu executare, după ce instanța…

22 de ore ago

Evoluțiile negocierilor din Ucraina influențează viteza aderării R. Moldovei la UE. Declarațiile Martei Kos

Evoluțiile negocierilor de pace din Ucraina au un impact direct asupra ritmului în care avansează…

23 de ore ago

UE a aprobat un împrumut de 90 de miliarde de euro pentru Ucraina

Liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord pentru a acorda Ucrainei un împrumut de…

23 de ore ago

Judecătoarea condamnată pentru corupție, căutată de 11 ani. Avocata din dosar, reținută

La peste 11 ani de la condamnarea definitivă pentru corupție, fosta judecătoare a Judecătoriei Criuleni,…

23 de ore ago