Agenţia Europeană pentru Medicamente (EMA) a anunţat luni seara, la Amsterdam, amânarea până miercuri a deciziei cu privire la recomandarea utilizării unui al doilea vaccin împotriva COVID-19.
Un comitet de experţi EMA s-a reunit luni, cu două zile mai devreme decât era planificat iniţial, pentru a discuta despre aprobarea vaccinului dezvoltat de firma americană Moderna, transmite Agerpres.
Unele întrebări legate de acest vaccin rămân deschise, potrivit participantului olandez la acest comitet.
EMA nu a exclus posibilitatea de a nu se ajunge la adoptarea unei decizii înaintea întâlnirii comitetului, programată pentru miercuri.
După ce EMA recomandă vaccinul, Comisia Europeană trebuie să îl aprobe în mod oficial, etapă care nu ar trebuie să ia mult timp şi este considerată o formalitate.
EMA a autorizat deja în decembrie utilizarea vaccinului dezvoltat de Pfizer şi BioNTech.
Uniunea Europeană a comandat 160 de milioane de doze de vaccin Moderna.
Consiliile locale vor putea stabili tarifele pentru parcările publice cu plată, iar șoferii care nu…
Lucrările de reabilitare a străzii Industriale din Chișinău ar urma să înceapă în scurt timp.…
Consumatorii din Republica Moldova ar putea plăti mai mult pentru energia electrică în perioada următoare.…
Premierul României, Luca Niculescu, va efectua marți, 27 octombrie, o vizită în Republica Moldova. Potrivit…
Un elev de 15 ani a atacat un coleg, joi dimineaţă, cu un obiect tăietor…
Agricultorii avertizează că ar putea ieși la protest cu tehnica agricolă dacă autoritățile nu întreprind…