Uncategorized

Consumul mondial de cărbune, cel mai poluant combustibil fosil, va atinge un nou record în acest an

Consumul mondial de cărbune ar urma să atingă cel mai ridicat nivel din istorie în 2022 şi va rămâne la un nivel similar în următorii ani, în ciuda eforturilor globale destinate reducerii dependenţei de cel mai poluant combustibil fosil, arată un raport publicat vineri de Agenţia Internaţională a Energiei (IEA), transmite Reuters.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Preţurile mari la gaze, după invadarea Ucrainei de către Rusia şi perturbările care au apărut ulterior în livrările spre Europa, au determinat unele ţări să se îndrepte spre cărbunele mai ieftin. În plus, valurile de căldură şi seceta au stimulat de asemenea cererea de electricitate şi au redus producţia de electricitate hidro în unele regiuni, în timp ce producţia de energie nucleară a fost la un nivel redus, în special în Europa, unde Franţa a fost nevoită să închidă mai multe reactoare pentru mentenanţă, scrie Digi24.

În aceste condiţii, IEA estimează că utilizarea cărbunelui la nivel mondial ar urma să crească cu 1,2% în acest an, depăşind pentru prima dată în istorie pragul de opt miliarde de tone într-un singur an şi peste precedentul record stabilit în 2013, transmite Agerpres.

De asemenea, Agenţia Internaţională a Energiei prognozează că utilizarea cărbunelui va rămâne la acest nivel record până în 2025, în condiţiile în care scăderea utilizării în economiile avansate va fi contracarată de cererea puternică din economiile emergente asiatice. Cea mai mare creştere a cererii de cărbune ar urma să fie înregistrată în India, cu un avans de 7%, urmată de Uniunea Europeană, creştere de 6%, şi China, cu un avans de 0,4%. Aceasta înseamnă că va continua să fie cea mai importantă sursă de emisii de CO2 din sistemul energetic global.

„Lumea este aproape de un vârf când vine vorba de utilizarea de combustibili fosili, iar cărbunele urmează să fie primul care va scădea, dar nu am ajuns încă acolo”, a subliniat Keisuke Sadamori, director pentru pieţe şi securitatea energetică la IEA.

Capacităţile globale de producţie de electricitate din cărbune ar urma să crească şi ele până la un nivel record de aproximativ 10,3 Terawaţi-oră în acest an, în timp ce producţia mondială de cărbune este prognozată să crească şi ea cu 5,4% până la 8,3 miliarde de tone, de asemenea un nivel istoric.

Această analiză „subliniază nevoia urgentă de a creşte în mod semnificativ producţia de energie din surse regenerabile precum şi eficienţa energetică, astfel încât să reducem facturile oamenilor, să ne asigurăm livrările de energie şi să menţinem intacte ţintele climatice”, a declarat Alexandru Mustaţa, campaigner la Europe Beyond Coal.

Agenţia Internaţională a Energiei este principalul organism de consiliere pe probleme energetice al celor mai dezvoltate 29 de state. Agenţia a fost înfiinţată ca răspuns la primul şoc petrolier din 1973 – 1974, pentru a coordona eliberarea de petrol din stocurile de rezervă.

Redacția ZUGO

Recent Posts

video | O dronă a explodat la Rîșcani. Ar fi vorba despre același aparat care a survolat Chișinăul și a ajuns la Iași

update 19:02 | Și poliția a publicat un colaj. update 18:50 | Au apărut primele imagini…

7 ore ago

update | O dronă Shahed a survolat R. Moldova deasupra Tighinei, a Chișinăului și a Ungheniului, după care a ajuns în județul Iași

update 18:25 | Aceeași dronă ar fi explodat în extravilanul localității Mihăilenii Vechi din raionul…

8 ore ago

„O surpriză plăcută”: Raioanele ar putea primi o altă denumire după reforma administrativă

Autoritățile publice locale de nivelul doi, adică actualele raioane, vor avea mai multă autonomie. Guvernul…

12 ore ago

Rezultatele PISA 2025: R. Moldova, cu cel mai bun scor din istorie la Științe, dar în scădere la Matematică și Lectură

Republica Moldova a înregistrat progrese la PISA 2025, în special la științe și la noul…

12 ore ago

Noi reguli pentru elevii din clasele primare: ce se schimbă la note, calificative și evaluări

Ministerul Educației și Cercetării a aprobat o nouă Metodologie de evaluare pentru clasele primare, care…

12 ore ago

video | Cinci tineri, documentați pentru comportament agresiv în trafic. Ce sancțiuni riscă

Cinci tineri din raionul Fălești, cu vârste cuprinse între 20 și 24 de ani, au…

13 ore ago