Toate știrile

Constantin Țuțu își contestă sentința din penitenciar: „Nu renunț la demnitatea mea”

Constantin Țuțu a anunțat pe pagina sa de Facebook că a contestat sentința sa de condamnare la Curtea de Apel Centru, calificând hotărârea drept „abuzivă” și contrară realității faptice. Fostul deputat susține că instanța de fond nu ar fi examinat în mod obiectiv probele prezentate de apărare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Am contestat sentința de condamnare la Curtea de Apel Centru, emisă în privința mea, considerând-o abuzivă și că nu reflectă în niciun fel realitatea obiectivă. În plus, justiția nu a binevoit să examineze obiectiv probele pe care le-am prezentat, probe care, cu siguranță, ar fi demonstrat nevinovăția mea, încălcându-mi dreptul la un proces corect și echitabil”, a scris Constantin Țuțu.

Amintim că Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința în dosarul fostului deputat democrat Constantin Țuțu, care a fost condamnat la opt ani de închisoare cu executare într-un penitenciar de tip semi-închis. Pe două capete de acuzare – trafic de influență, escrocherie și îmbogățire ilicită –, a fost achitat ca a expirat termenul de prescripție.

Ulterior, procurorii au cerut pedeapsă mai mare pentru Constantin Țuțu și condamnare pentru îmbogățire ilicită.

Ana Bodrug

Recent Posts

foto, video | De la UTM la Universitatea din León. Experiența Mihaelei Munteanu prin Erasmus+

Mihaela Munteanu, studentă la Facultatea Tehnologia Alimentelor a Universității Tehnice a Moldovei, Departamentul Alimentație și…

9 ore ago

foto | De la vis la experiență europeană: istoria Patriciei, studenta care a descoperit Portugalia prin Erasmus+

Cinci luni într-o țară nouă, cursuri într-o universitate europeană, oameni veniți din diferite colțuri ale…

13 ore ago

video | Impact fatal al unui biciclist cu o mașină la nord. Accidentul a fost surprins video

Joi seara, 8 octombrie, polițiștii din Sîngerei au fost sesizați despre producerea unui accident rutier…

15 ore ago

Maia Sandu: Când agresorul nu respectă neutralitatea și integritatea teritorială, evident că neutralitatea nu este un răspuns puternic la riscuri

„Neutralitatea ajută atât timp cât agresorii respectă această neutralitate. Atunci când agresorul nu respectă neutralitatea…

o zi ago

Spațiul audiovizual va avea mai mult conținut autohton și în limba română

Proiectul de lege care prevede creșterea ponderii programelor TV în limba română și a conținutului…

o zi ago