Toate știrile

Companiile din Transnistria vor fi obligate să achite taxe dacă vând la Chişinău mărfurile importate

Un proiect de modificare a Hotărârii Guvernului (HG) nr.1001/2001 cu privire la declararea mărfurilor de către agenții economici din raioanele de est ale Republicii Moldova prevede eliminarea unor facilităţi fiscale pentru companiile din regiune, scrie mold-street.com.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Astfel, în prezent procedura declarării şi vămuirii mărfurilor introduse în/scoase de pe teritoriul vamal al ţării de către agenţii economici din raioanele de est ale Republicii Moldova, înregistraţi la Agenția Servicii Publice (ASP), se efectuează în funcţie de regimul vamal solicitat, fără perceperea drepturilor de import şi a plăţii pentru poluarea mediului, cu condiţia rămânerii mărfurilor pe teritoriul necontrolat de către organele constituţionale.

„În ultima perioadă s-a constat că o parte din agenții economici înregistrați în raioanele Republicii Moldova din stânga Nistrului aplică această normă neconform și comercializează mărfuri și în afara teritoriului reglementat prin HG 1001/2001, astfel creând condiții de concurență neloială celorlalți actori economici, care achită integral drepturile de import și plățile pentru poluarea mediului”, susţine Ministerul Mediului.

Potrivit ministerului, în așa mod „nu sunt respectate principiile de justiție fiscală, sunt discriminați agenții economici care importă pe teritoriul Republicii Moldova sau exportă mărfurile finite, asupra cărora au fost aplicate taxe de mediu”.

Totodată, se afirmă că normele care oferă unui anumit grup de producători avantaje comerciale sporesc riscul evaziunii fiscale și scad din transparența fiscală.

Ministerul Mediului mai precizează că, în ultimul an, Agenția de Mediu a înregistrat mai multe cereri de emitere a actelor permisive de mediu din partea operatorilor economici din stânga Nistrului, iar emiterea lor se realizează în strictă conformitatea cu reglementările naționale.

Prin modificările aduse se dorește excluderea tratamentului diferențiat, din punct de vedere a legislației de mediu, a agenților economici din raioanele de est ale Republicii Moldova și a agenților economici din restul Republicii Moldova.

În consecinţă, Ministerul Mediului propune ca Hotărârea Guvernului nr.1001/2001 cu privire la declararea mărfurilor de către agenții economici din raioanele de est ale Republicii Moldova să fie modifică, prin excluderea din pct.1 a textului „fără perceperea drepturilor de import și a plătii pentru poluarea mediului, cu condiția rămânerii mărfurilor pe teritoriul necontrolat de către organele constituționale.”

Conform estimărilor preliminare, aplicarea noilor prevederi nu presupune alocări suplimentare din bugetul de stat. Totodată, în urma modificărilor propuse, se așteaptă ca mediul concurențial din Republica Moldova să fie mai just, urmărindu-se excluderea concurenței neloiale din partea agenților economici înregistrați în stânga Nistrului, care ar ridica gradul de competitivitate internă a producătorilor autohtoni.

De notat că unii agenţi economici din regiune plătesc deja taxa de mediu în bugetul Republicii Moldova şi chiar se mândresc cu acest fapt.

Ana Bodrug

Recent Posts

update | Student agresat și supus acțiunilor umilitoare și degradante de un grup de tineri, inclusiv minori. Suspecții, reținuți și exmatriculați

update 19:50 | Având în vedere gravitatea acțiunilor care ar fi fost comise în raport…

20 de ore ago

ZUGO.MD, în topul celor mai credibile site-uri de știri pentru al treilea an la rând

Portalul ZUGO.MD se regăsește în Top 10 portaluri de știri din R. Moldova din punct…

o zi ago

foto, update | Drona depistată explodată la Briceni era de producție rusească ГЕРАНЬ 4

update 10:00 | Experții Secției tehnico-explozivǎ a poliției au finalizat pe parcursul nopții cercetarea la…

o zi ago

infografic | În continuă creștere! Cum a evoluat în ultimii ani incidentele de survolări neautorizate a spațiului aerian al R. Moldova

Pe fondul intensificării atacurilor aeriene ale Federației Ruse asupra Ucrainei, datele monitorizate de Serviciul de…

o zi ago

Alexandru Paraschiv a obținut bronzul la Europenele de la Sofia

Pugilistul Alexandru Paraschiv a cucerit medalia de bronz la Campionatul European de la Sofia, anunță…

2 zile ago

video | Un tânăr cu multiple încălcări a distrus Mercedesul pe care-l conducea încercând să scape de poliție

Noaptea trecută, în jurul orei 1:50, polițiștii din Chișinău au observat un Mercedes care efectua…

2 zile ago