Toate știrile

Comisia Europeană, precizări despre posibila decuplare a Ucrainei de R. Moldova în procesul de aderare

Comisia Europeană nu susține în mod proactiv o eventuală decuplare a Ucrainei de Republica Moldova în parcursul de aderare la Uniunea Europeană, a declarat purtătorul de cuvânt Guillaume Mercier, într-un briefing de presă. Potrivit acestuia, orice decizie în acest sens aparține exclusiv statelor membre, care pot discuta și ajunge la un acord dacă doresc să urmeze o astfel de cale.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

„Este o chestiune care ține de statele membre, dacă acestea doresc să decupleze. Așadar, noi nu solicităm acest lucru în mod proactiv. Dacă statele membre doresc să procedeze astfel, atunci se poate discuta și ele pot ajunge la un acord. Din partea noastră, vom continua sprijinul pe care tocmai l-am menționat și suntem pe deplin angajați în acest sens”, a afirmat Mercier.

Oficialul european a reiterat sprijinul Comisiei Europene pentru ambele țări, subliniind implicarea instituției în oferirea de asistență tehnică, financiară și politică, precum și în pregătirea pentru deschiderea clusterului 1 de negocieri.

„Rămânem pe deplin angajați să oferim sprijinul tehnic, financiar și politic necesar atât pentru Moldova, cât și pentru Ucraina, pentru ca acestea să își continue cu adevărat reformele. Iar Comisia va rămâne, de asemenea, pe deplin implicată în ceea ce privește pregătirea pentru clusterul 1”, a precizat reprezentantul Comisiei.

În ceea ce privește evaluarea progreselor, Mercier a menționat că atât Moldova, cât și Ucraina au făcut pași semnificativi în procesul de reformă și că există un angajament clar din partea ambelor state. Totuși, deschiderea oficială a clusterului 1 depinde, din nou, de o decizie a Consiliului UE.

„Procesul nostru de evaluare împreună cu Ucraina și Moldova avansează într-un ritm foarte rapid. Există un angajament clar din ambele părți. Așadar, această muncă tehnică continuă, iar sprijinul politic, așa cum am spus, la fel, dar, în cele din urmă, decizia finală aparține statelor membre”, a conchis purtătorul de cuvânt.

Amintim că Marta Kos, comisara europeană pentru extindere, a declarat Europei Libere că Uniunea Europeană ia în considerare posibilitatea de a continua procesul de aderare cu Republica Moldova, decuplând-o de Ucraina, întrucât eforturile Ucrainei de a adera la blocul comunitar sunt blocate de Ungaria.

Ana Bodrug

Recent Posts

„A fost o lecție pentru noi”. Șeful Vămii spune că nu a găsit funcționari implicați în dosarul armamentului

Serviciul Vamal nu a identificat funcționari implicați în dosarul privind transportul ilegal de armament prin…

14 ore ago

„Era la sol”. Grosu contrazice declarația premierului norvegian despre avionul lui Zelenski

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a comentat declarațiile premierului norvegian Jonas Gahr Støre, precum că avionul…

14 ore ago

„Banii trebuie verificați”: Cum au încercat escrocii să pună mâna pe sute de mii de lei. Schemă dejucată de polițiști

Două femei din Ialoveni și Drochia au fost ținta unor escroci care s-au prezentat drept…

15 ore ago

Ucraina susține că a lansat „cel mai adânc atac al războiului” în Rusia

Ucraina susține că a lansat ceea ce descrie drept „cel mai adânc atac al războiului”…

15 ore ago

Trump, după discuția cu Putin: „Vrea să ajungă la o înțelegere”

Preşedintele american Donald Trump a declarat miercuri că a avut o conversaţie grozavă cu preşedintele…

15 ore ago

Avertisment pentru Europa înainte de iarnă: stocurile de gaze sunt neobişnuit de scăzute. UE rămâne încă dependentă de energia rusească

Planul Uniunii Europene de a deveni independentă de petrolul şi gazele ruseşti nu avansează în…

15 ore ago