Foto: Baby-Find.com
Cinci milioane de leagăne au fost retrase de pe piață, în urma unor rapoarte care susțin că modelul a dus la decesul a zeci de nou-născuţi. Decizia a fost luată chiar de compania producătoare, „Fisher-Price”.
Despre acest lucru a fost anunțat pe site-ul agenţiei pentru protecţia consumatorilor din Statele Unite ale Americii, care a precizat că 30 de bebeluși au murit în acest tip de leagăn de la lansarea lui, în 2009.
Potrivit companiei vizate, deși au retras modelul „Rock’n Play Sleepers”, acesta este sigur. Totodată, ei au explicat că motivul decesurilor ar fi, de fapt, modul incorect în care erau legaţi copiii sau alte circumstanţe.
Menționăm că cei care dețin un astfel de model de leagăn au fost îndemnați să nu le mai utilizeze şi să contacteze „Fisher-Price” pentru a-şi obține banii cheltuiți, transmite digi24.ro.
Republica Moldova își propune să stabilească un record Guinness în cadrul Zilei Naționale a Vinului.…
Comisia Europeană a adoptat joi actul numit EU Kids Act care interzice marilor rețele sociale…
Cel mai recent raport al companiei Anthropic privind utilizarea abuzivă a modelului său de inteligență…
Copiii moldovenilor stabiliți în zona Chicago, Statele Unite, vor putea obține credite de liceu pentru…
O bibliotecă renovată, o bucătărie modernizată, acoperiș nou la biserică și un parc fotovoltaic în…
Prețurile la carburanți ar putea continua să crească, iar autoritățile trebuie să fie pregătite inclusiv…