Centrul Internațional „La Strada” condamnă modul în care unii jurnaliști de investigație au abordat un caz de viol din perspectiva biografiei victimei

Abordarea de către mass-media a cazurilor de violență sexuală din perspectiva biografiei victimei compromite subiectul și distrage opinia publică de la esența fenomenului. Declarația aparține Centrului Internațional „La Strada”, care luptă pentru combaterea fenomenului violenței asupra femeilor și copiilor, și reprezintă o reacție la un articol publicat într-un ziar de investigații.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Este vorba despre un articol în care jurnaliștii de la Ziarul de Gardă prezintă „profilul” victimei, care ar fi fost violată de activistul Gheorghe Petic, condamnat de prima instanță la 3 ani și 6 luni de închisoare pentru fapta comisă.

În materialul jurnaliștilor victimei i se atribuie un comportament nedemn și chiar i se aduc acuzații de încălcare a legii; de cele mai multe ori fiind citate persoane abstracte.

„Oamenii care o cunosc susțin că Viorica preferă petrecerile, fiind o prezență fidelă a cluburilor de fițe din oraș”;

„Era în relații apropiate cu oameni importanți din oraș, cu care participa inclusiv la petreceri”, se menționează în articolul publicat în ediția de joi a ziarului.

Potrivit experților și activiștilor împotriva violenței față de femei și copii, prin asemenea abordări se întăresc stereotipurile din societatea noastră și se încearcă să fie justificate acțiunile agresorului.

„Astfel de abordări ale unui abuz sexual consolidează ideile preconcepute – și așa prea adânc înrădăcinate în mentalul societății noastre – că femeia ar fi cea care provoacă; că dacă petrece timp în localuri de noapte, „merită sa fie violată” etc, etc.

Fiecare jurnalist care-și face munca profesionist ar trebui să știe că meseria victimei, locul ei de muncă, starea familială, faptul că are sau nu copii nu au absolut nicio relevanță în investigarea infracțiunilor de viol. Ba mai mult, astfel de interpretări, pe lângă faptul că stigmatizează victima, contribuie și la discriminarea unui copil, care, în mod normal, trebuie să fie protejat de orice informație dăunătoare”, se arată în reacția Centrului Internațional „La Strada”.

Potrivit instituției, este mult mai important dacă atât victimei, cât și făptuitorului i s-au respectat drepturile în instanță și pe durata investigării cauzei.

„Prezentarea cazurilor de abuz sexual, și asa foarte sensibilie, vizând viata privată a unei persoane, din perspectiva calităților morale sau biografiei persoanelor, nu-și au locul și rostul, dacă vorbim despre un jurnalism de calitate.

Victimizarea repetată a părții vătămate, blamarea victimelor violurilor, în general, și descurajarea oricui a trăit sau va trăi cândva o formă sau alta de violență sexuală – acesta este cel mai evident și cel mai regretabil impact pe care îl provoacă politicile editoriale de acest fel”, se mai arată în declarația Centrului.

Redacția ZUGO

Recent Posts

Simulări privind o eventuală lipsă de apă în Chișinău. Ceban: „Rog locuitorii să nu se sperie”

Primăria Chișinău organizează, începând de astăzi, simulări privind intervenția în cazul unei eventuale deficiențe sau…

3 ore ago

Peste 300 de conducători de trotinete electrice, prinși beți de la începutul anului. Câte accidente au fost înregistrate

Peste 1.600 de abateri și zeci de accidente cu trotinete electrice au fost înregistrate de…

4 ore ago

Câte pierderi ar fi suferit Rusia de la începutul invaziei? Noul bilanț publicat de Ucraina

Rusia a pierdut aproximativ 1.450.510 militari în Ucraina de la începutul invaziei la scară largă,…

4 ore ago

Încă o țară din Europa trimite direct la închisoare șoferii prinși băuți la volan. Confiscarea mașinii, în vigoare

Polonia va trimite direct la închisoare șoferii prinși băuți la volan, dacă pe numele acestora…

4 ore ago

Experții militari ucraineni estimează că va fi cel mai dificil sezon din timpul războiului

Ucrainenii se pregătesc pentru cea mai dificilă iarnă din timpul războiului, potrivit CNBC, citat de…

4 ore ago

Weekend de comedie la Teatrul „Eugène Ionesco”: două spectacole îi așteaptă pe iubitorii de teatru

Teatrul Național „Eugène Ionesco” îi invită pe spectatori la un weekend dedicat comediei. Pe 8…

5 ore ago