fbpx

Cele mai bune țări pentru startup-uri la nivel mondial

O afacere nouă poate întâmpina provocări diverse, însă asta nu înseamnă că nu ar trebui să ai curaj să o începi, mai ales dacă ai la purtător o idee în care crezi cu toată ființa ta. StartupBlink, o companie de cercetare, a realizat un clasament al celor mai bune țări unde îți poți deschide o afacere nouă, de tip startup, scrie Playtech.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

În realizarea acestui top s-au luat în considerare o serie de factori cum ar fi, spre exemplu, investițiile în cercetare și dezvoltare, indicele de diversitate, disponibilitatea diferitelor servicii tehnologice, calitatea reglementărilor, indicele de inovare, topul universităților pe locație, sau chiar viteza internetului și cât de ușor poți să-l accesezi.

Cele mai „prietenoase” țări, atunci când vine vorba despre startup-uri

Așadar, în 2022, țările cele mai „prietenoase” cu afacerile de tip startup s-au dovedit a fi Suedia, Regatul Unit, Norvegia, dar și Finlanda.

În general, în primele 30 de poziții ale acestui top se află țări europene, dar și din Asia, America de Nord și Orientul Mijlociu sau Africa, spre sfârșit.

În ceea ce privește situația Statelor Unite ale Americii, observăm că această țară a pierdut cinci poziții și, în prezent, se află pe locul șase, în lume.

„Dacă vă aflați într-un ecosistem neperformant care vă îngreunează succesul, fie îl părăsiți, fie îl conduceți. Pentru a promova un ecosistem de startup-uri înfloritor, factorii de decizie politică ar trebui să acorde prioritate reformelor care simplifică reglementările, elimină birocrația inutilă și investesc în infrastructura esențială.”, a declarat Eli David, CEO al StartupBlink.

Articole asemănătoare

Back to top button