fbpx

Cei doi arbori solari promiși de Primăria Chișinău vor fi montați în curând. Când ne vom putea bucura de noile instalații moderne?

Chișinăuienii se vor putea bucura în curând de noi instalații moderne, care vor apărea pe două străzi din capitală. Arborii solari, promiși de Primăria municipală, ar putea fi montați începând cu săptămâna viitoare.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Conform specialistei în comunicare a Proiectului „Orașe Verzi Durabile”, Ina Zglavuță, atracțiile inovatoare vor putea fi instalate atunci când va fi eliberat certificatul de urbanism.

„Arborii sunt destul de grei, cântăresc câte 500 de kg fiecare. De la turnarea fundamentului, trebuie să așteptăm cel puțin 28 de zile, ca mai apoi să fie instalați. Ei urmează să fie aduși de către tehnicienii din Croația, care vor ajuta la instalarea lor. Montarea propriu-zisă a arborilor ar dura în jur de patru zile”, a declarat Ina Zglavuță, pentru realitatea.md.

Într-o dispoziție semnată de primarul interimar al capitalei, Ruslan Codreanu, pentru efectuarea lucrărilor au fost deja aleși responsabilii. De aceste instalații ne vom putea bucura, cel mai probabil, la sfârșitul lunii mai.

Amintim că arborii solari, care generează energie electrică fotovoltaică, îi vom putea vedea pe bd. Mircea cel Bătrân și pe strada Eugen Doga. Locuitorii capitalei își vor putea încărca gratis telefoanele mobile, vor avea acces la internet și se vor recrea la tulpina acestor copaci. Serile, copacii vor ilumina împrejurimile datorită energiei acumulate ziua de la soare.

Articole asemănătoare

Back to top button