Foto: chisinau.md
Ion Ceban susține că municipiul Chișinău este restanțier la capitolul tehnologiilor informaționale. Despre aceasta primarul general al capitalei a comunicat în cadrul unei întrevederi cu 50 de reprezentanți ai companiilor IT.
În mod special, edilul-șef a comunicat că își dorește ca Primăria Chișinău să fie transparentă, iar toate serviciile să devină digitalizate.
Potrivit oficialului, pe lângă toate prioritățile de dezvoltare a orașului, cum ar fi: infrastructură, investiții, dezvoltare urbană, incluziune, este nevoie de transformarea Chișinăului în Smartcity și greencity. În acest sens, primarul a propus specialiștilor din sectorul IT să vină cu proiecte clare și avantajoase în primul rând pentru municipalitate și locuitori.
„Părerea mea este că, în acest domeniu important, avem mari restanțe comparativ cu alte capitale. Mă bucură că reprezentanții IT sunt proactivi și programele lor sunt vândute peste hotare, dar în țara noastră acest lucru, din păcate, nu este valorificat”, a declarat Ion Ceban.
Într-un final, s-a ajuns la concluzia de a creea un grup de lucru format atât din reprezentanții IT, cât și cei ai Primăriei, care vor lucra în comun și vor elabora proiecte de dezvoltare.
update 15:30 | Polițiștii au examinat secvențele video de pe registratorul din mașină, stabilindu-se cu…
Comisara europeană pentru Extindere, Marta Kos, s-a pronunțat pentru deschiderea tuturor clusterelor de negocieri cu…
Autoritățile germane investighează o rețea de agresori sexuali care ar fi folosit Telegram pentru a…
Halterofila Nicoleta Cojocaru a obținut trei medalii de aur la Campionatul Mondial U17 din Columbia,…
Spitalul Clinic Bălți ia în calcul suspendarea parțială sau totală a activității blocului alimentar, după…
Poliția avertizează părinții după un caz grav înregistrat în satul Sadovoe, municipiul Bălți, unde o…