Toate știrile

Ceban, sancționat de CEC după sesizarea PAS privind vizita în Italia. A fost sesizată și poliția

Comisia Electorală Centrală (CEC) a aplicat un avertisment candidatului Ion Ceban, liderului MAN, aflat pe lista Blocului Electoral „ALTERNATIVA”, pentru încălcarea prevederilor Codului electoral privind obligația de a-și suspenda activitatea în funcția deținută pe perioada campaniei electorale. Decizia a fost luată după ce Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS) a depus o contestație, reclamând faptul că Ion Ceban a efectuat o deplasare în Italia fără să-și suspende oficial funcția, așa cum prevede legea.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

CEC a subliniat că, potrivit legislației electorale, candidații trebuie să respecte regimul juridic al conflictelor de interese și să evite utilizarea resurselor administrative în campanie, motiv pentru care activitatea în funcția publică trebuie suspendată odată cu începerea campaniei electorale.

Comisia a decis să sesizeze Inspectoratul General de Poliție pentru a investiga dacă a fost vorba despre utilizarea ilegală a resurselor administrative.

La rândul său, Ion Ceban a reacționat la sancțiunea aplicată de CEC, declarând că a fost ținta unei tentative de excludere din campania electorală, dar că, atât din interior, cât și din exterior, au fost date semnale clare să nu se încalce legea.

El susține că deși Comisia Electorală Centrală, pe care o consideră controlată de PAS, a aplicat o sancțiune, aceasta a fost făcută doar pentru a mulțumi „stăpânii”. Ceban a mai declarat că șase din cei nouă membri ai CEC sunt delegați de PAS și a reafirmat că nu a încălcat nicio prevedere legală.

Ana Bodrug

Recent Posts

Prima instanță îl obligă pe Ceban să le ceară scuze publice lui Lungu, Pașa și Călugăreanu la următoarea ședință a Primăriei

Ion Ceban va trebui să le ceară scuze publice lui Cătălin Lungu, Valeriu Pașa și…

9 ore ago

Un fost judecător, trimis în judecată pentru trafic de influență

Un fost judecător a fost trimis pe banca acuzaților pentru trafic de influență, după ce…

9 ore ago

Tragedie la Vulcănești: Un bărbat ar fi fost sfâșiat de propriul câine de rasă

Un bărbat de 58 de ani a fost găsit fără viață în curtea propriei gospodării…

10 ore ago

De ce regiunea transnistreană nu a fost luată în considerare în reforma teritorială? Precizările lui Tofan

Premierul Vasile Tofan a explicat de ce regiunea transnistreană nu a fost luată în considerare…

10 ore ago

Ucraina acuză Rusia că a încălcat „armistițiul energetic” anunțat de Trump: „Cerul ucrainean a fost invadat toată ziua de «shahed-uri» rusești”

Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a acuzat Rusia că a continuat atacurile asupra infrastructurii energetice a…

10 ore ago