fbpx

Ce piese de mobilier vor fi în tendințe în 2019? Culorile îndrăznețe și materialele luxoase vor fi la înălțime

La sfârșit de an facem totaluri, formulăm scopuri pentru noul an și ne interesăm de cele mai fresh tendințe. Chiar dacă nu ai de gând să schimbi tot designul casei, merită să știi cele mai proaspete noutăți la capitolul articole de mobilier, în caz că vrei să aduci un suflu de prospețime în căminul tău.

Tendințele pentru 2019 sunt dintre cele mai selecte și atemporale. Iată de ce, dacă tot ai decis să faci o schimbare, atunci 2019 e anul cel mai potrivit. Dacă ai făcut un tur al casei și simți că nici măcar fotoliul din colț nu te mai inspiră, înseamnă că ai mare nevoie de o transformare.

Prinde ideile aici, iar mai apoi caută cele mai bune firme de mobilă din Chișinău, care-ți pot materializa dorințele.

Mobilier clasic rotunjit – un must have pentru 2019

Deja ne-am obișnuit cu piesele de mobilier cu margini ascuțite. Probabil nu de puține ori ai avut chiar unele accidente dureroase din această cauză. Noua tendință nu vine numaidecât cu intenția să înlăture această problemă, dar pune accent pe confort maxim, durabilitate și aspectele practice. Astfel, în 2019 mobila cu marginile rotunjite se va integra de minune în casa ta.

O canapea nouă, aleasă corect, va face diferența. La acest capitol poți opta pentru o canapea în stil scandinav, cu o asemenea alegere nu vei da greș. Pentru un asemenea articol cea mai potrivită culoare va fi o nuanță fină de gri, iar accentul va fi setat de picioarele din lemn. Mai ales că nuanțele reținute și materialele potrivite fac mobila ușor de îngrijit.

Ce zici dacă vei avea niște scaune de bucătărie noi neobișnuite? Anume culoarea acestora ar putea reprezenta un accent ieșit din tipare. O tapițerie jucăușă de un roșu aprins sau un galben călduros va crea o simbioză idilică în tandem cu o bucărie modernă.

Nu în zadar ți-am oferit o asemena sugestie cu un colorit apetisant. Asta pentru că, pentru 2019, renumitul Institut Pantone insistă pe nuanțe gustoase, ca „living coral”.

Verdele smarald este o altă nuanță care se regăsește în paleta de top pentru anul 2019. Vei spune că este o culoare pretențioasă, dar aceasta se va evidenția plăcut pe căptușeala unui fotoliu cu iz boem și se combină perfect cu frumoasa nuanță de coral – vedeta anului.

Mobilier din lemn natural – o investiție pe termen lung

În noul an se urmărește ca natura să persiste abundent în interior. Formele rotunde ale mobilierului se vor armoniza cu detalii din piatră sau marmură. Se va pune accent pe simplitate și minimalism, astfel cele câteva piese de mobilier trebuie să fie compacte și multifuncționale.

2019 este deschis pentru provocări, în funcție de preferințe îți poți decora casa cu mobilier retro sau mobilier vintage. Acestea în sine sunt niște piese pline de individualitate. În acest fel vei prinde doi iepuri deodată. Dacă abordezi unul dintre aceste stiluri, vei fi în pas cu tendințele anului, întrucât lemnul natural este componentul cheie în realizarea unor asemenea piese de epocă și, respectiv, se regăsește în tendințele anului. O singură piesă de mobilier de acest tip poate îmbogăți o cameră destul de minimalistă în alte aspecte – nuanțele folosite în construcție, uși și ferestre simple, iar în centrul atenției mobila rafinată și elaborată.

Mobila clasică din lemn masiv este piesă de rezistență pentru orice locuință. Pe lângă faptul că e durabilă, la fiecare atingere vei avea impresia că aceasta respiră prin materialele sale. La capitolul culori, cea mai bună opțiune e paleta deschisă. Poți alege culoarea naturală, sau poți îndrăzni și opta pentru tonuri foarte deschise sau întunecate.

Piele ecologică, catifea și materiale textile

Luxul și opulența se vor evidenția și în 2019. De exemplu, tapițeria pentru dormitor sau pentru mobila moale poate fi pusă în valoare prin folosirea unor materiale textile din fibră naturală, totodată catifeaua va fi cea care va îmblânzi marginile pieselor de mobilier. O stofă fină, moale și regală. Pielea ecologică este un alt element care nu dăunează mediului și durează în timp.

Pentru a fi în pas cu noile tendințe, nu ai decât să pui schița imaginară pe o foaie și să mergi cu ea la specialiști. Pe piață vei găsi oferte cu adevărat tentante, pentru a-ți realiza mult dorita și moderna mobilă la comandă.

P.

Articole similare

Close