fbpx

Bulgaria reintroduce restricțiile. Barurile și discotecile – închise, iar capacitatea teraselor – redusă

Autoritățile din Bulgaria au decis să reintroducă măsuri de restricție, după creșterea alarmantă a cazurilor de coronavirus. Prin urmare, barurile și discotecile vor fi închise din nou, iar capacitatea teraselor va fi redusă până la jumătate. Totodată, evenimentele sportive se vor desfășura fără spectatori.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Entitățile care rămân deschise vor trebui să asigure distanța socială între vizitatori și să fie dotate cu soluții dezinfectante. Noile măsuri interzic, de asemenea, sărbătorile de grup, cum ar fi nunțile sau petrecerile cu peste 30 de persoane, indiferent dacă sunt în aer liber sau în interior.

„Analiza pe care am făcut-o în ultimele 10 zile arată că numărul de purtători ai coronavirusului este în creștere și a trecut punctul critic de 200 de persoane. După cum am promis, dacă vom atinge acest nivel de infecție, va trebui să restabilim unele dintre măsurile folosite până acum”, a precizat ministrul Sănătății, Kiril Ananiev, citat de presa străină.

Menționăm că și în Moldova cluburile de noapte, discotecile sau alte entități de acest gen sunt închise în această perioadă, din cauza pandemiei.

Articole asemănătoare

Back to top button