fbpx

Bucureștiul donează Chișinăului 846.000 de euro. Pentru ce vor fi folosiți banii?

Bucureștiul donează Chișinăului 846.000 de euro. Banii vor fi utilizați pentru renovarea parcului Alunelul din sectorul Buiucani al capitalei.

Urmărește-ne pe Telegram și Instagram.

Mijloacele financiare vin de la Primăria sectorului șase din București. Responsabilii preconizează construcția unei fântâni arteziene, instalarea iluminatului nocturn decorativ, precum și a sistemului de irigare a gazonului, amenajarea unui teatru de vară, a terenurilor de joacă și sport, dar și a mobilierului urban.

Amintim că Acordul de parteneriat dintre părți a fost semnat în decembrie 2019, iar Consiliul local al Primăriei sectorului 6 a municipiului București a aprobat alocarea surselor. Documentul corespunzător a fost semnat săptămâna trecută de viceprimara Inga Ionesii și de pretorul sectorului Buiucani, Vadim Brînzaniuc.

Potrivit Primăriei, valoarea totală a proiectului de reconstrucție a parcului Alunelul este de 948.000 de euro. Pe lângă banii oferiți de București, pentru realizarea lucrărilor se vor aloca și mijloace financiare din bugetul municipal.

Articole asemănătoare

Back to top button